Vecinul de la doi și revoluția- Amintire

Ziarele on line si mai toată mass-media vuiesc, an de an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu, nu în legătură cu pruncul Issus sau tăierea porcului ci cu revoluția din Decembrie 1989. Despre cum și-au dat viața eroii martiri si despre cum ia Nicolicea pensie de erou cu rol determinant. 😀

În schimb, eu vreau să vă vorbesc despre un adevărat martir. Erou între eroi….vecinul de la doi.
Nu mai rețin la ce dată era dar rețin ca și cum ar fi fost azi.
Locuiam intr-un bloc cu 4 etaje, într-un cartier liniștit, unde nu se prea trăgea cu arma în acele zile de Decembrie 1989.

Vreau să încep cu cîteva cuvinte despre vecinul de la doi. Sau de la unu? Nu imi mai amintesc asta, adică la ce etaj locuia sau mai locuiește încă. Sau, din nou „sau”, rețin foarte bine. Dar cum articolele mele incep a fi din ce in ce mai mult citite, nu veau să dau nume.

Vecinul asta era frica întruchipată. Fricos din calea afară dar și lăudăros peste măsură. Ața de fricos încât se uita pe luneta ușii apartamentului și când intra. Deținea o Dacie 1300. Permanent in parcare. Când și când, ruga vreun prieten să o conducă, să-l ducă până la țară. Zilnic ingrijea mașina, pornea motorul și ambala. Dar mai ales îi mângâia portiera după ce, tot el, a vrut să parcheze mașina lângă bordură din mers înapoi. Numai că a uitat să închidă portiera și i-a apucat-o o gură de canalizare situată imediat pe trotuar, fiind un pic la înălțime. Aia a fost prima și ultima dată când a condus-o!

Să ne întoarcem la revoluție.
În acele vremuri aveam 16 ani. Mai tot tineretul era pe străzi, căscau ochii pe la piață, urmăreau mișcările de trupe. Mai prin centru unde se mai auzea câte un foc, doua de armă. Mai pe Unirii, unde le curgeau mucii la TAB-uri, curioși din fire.
Însă in seara cu pricina, cand rafalele trase se auzeau clar, o cam imbulinasem cu toții. Se trăgea undeva în tărgul de vară Drăgaica. Târg aflat la vreo 300 de metri de blocul în care locuiam. Ulterior am fost la Drăgaica. S-a tras asupra postului de militie de acolo, o geheretă unde, probabil se ascundeau dușmanii democrației. 😀

La oră târzie, putea fi ora 17 sau ora 23, oricum era întuneric și afară dar și în casă, se aud ciocănituri la ușă:

– Vecine, deschide că e de rău!

Noi, cei de-ai casei, tremuram mai tare ca el. I-am deschis intr-un târziu recunoscâdu-i vocea. Dar și atunci cu oarecare precauție. Dacă era securist sau mai rău terorist, așa cum ne păcălea Ilici la singurul post de televiziune, TVR1 ? Păi nu ieșea rău? Ieșea!

– Ce ai pătit vecine, am îndrăznit să-l întrebăm.
Alb la față, respirând greoi, reușește să bâiguie:
– Vecine, lasă-ne să dormim la tine…dormim oriunde. De fapt numai de somn nu mi-e acum. Măcar să stau la tine până trec astea.

– Dar ce ai pățit, fii mai clar!
– Era să fiu împușcat în cap!

Mi-l și închipuiam pe vecinul cu arma în mâini, înconjurat de teroriști, el singur și aia vreo 12. Îl vedeam, în mintea mea de copil cu încărcătoarele goale…teroriștii trăgând în el ca în filmele cu Rambo.
Am mers la culcare. Ei, vecinii (că venise cu toată familia) și cumnatul meu au rămas la vorbă.

Ca mai apoi, a doua zi de dimineață, să aflu vitejiile bravului vecin.
Nu participase la nici o altercație. Nici cu armă, nici fără armă. L-au descusut ceilalți vecini. Bietul om citea Scânteia lângă ferestră în bucătărie. Și cum citea el așa liniștit, un glonte rătăcit îi intră pe geam, își continuă traeictoria printre ziar și ochelari și se înfige tacticos în oala cu ciorbă.
Desigur, acum, când povestea această întamplare, era zâmbăreț iar toți vecinii râdeau cu hohote.

După mulți ani, când am fost în vizită, am întrebat veciniii dacă își mai aduc aminte de acea întâmplare cu vecinul de la doi. Sau de la unu, ma rog, nu mai rețin.
Daaa, toți își aduc aminte! Ba unii spun că ar fi fost declarat erou al revolutiei, așa cum mulți au „câștigat” acest drept.

Foto de la Google