Cand am crescut mai maricel, am inlocuit colindatul individual cu binecunoscuta „Capra”.
Cu inca o saptamana inainte, ne intelegem vreo cativa colegi, vecini si prieteni sa facem o capra de pomina in acel an.
Cum v-am zis, eram multi copii si s-au incris un pic mai multi decat era in plan. Adica 18 !!
18 derbedei cu chef de distractie la maxim erau prea multi pentru o singura capra, ceea ce ne-a facut sa impartim ceata si sa facem 2 capre. Mai intai va colinda o capra cu echipa ei apoi va intra cealalta capra la aceeasi casa. Simplu! Si profit dublu!
Ne adunam la Nelu invalidu si incepem a „gati” capra.
Sa stiti ca nu e asa usor de a gati capra. In vremea lui nea Nicu nu se gaseau materiale gata facute asa ca trebuia sa le facem singuri. Cine juca roul caprei trebuia sa stea cocosat o zi intreaga, poate doua cu o patura sau cuvertura pe el ca ceilalti sa poata coase hartia glofata dinainte taiata in fasii subtirele. Fasiile reprezentau „parul” caprei si erau de mai multe culori. Treaba grea si migaloasa, mai ales ca se iscau certuri in ceea ce priveste aranjamentul.
Dupa cateva zile cand capra era gata, radiam fiecare. Chiuiam si saream in sus. De bucurie. Si de paharele de vin care nu mai erau asa straine pentru noi.
31 Dembrie 19.. ora 16, ne adunam la Nelu Invalidu sa pornim a colinda cu capra. Cu caprele de fapt.
Sorin Corcea pe post de muzicant, Nicu Varlan la toba facuta dintr-un ciur de cernut faina avand o folie de plastic pe post de piele in care se batea zdravan cu un bat frumos mestesugit. Gigi Huidila care era pe post de capra iar ceilalti Florin si Geroge Bijulica, eu, Stelica Mircea si inca alti cativa reprezentam tiganusii.
Toti, cu chef de colindat, intrasem in magia si spiritul sarbatorilor. Scoteam chiote de bucurie incalziti de un pahar de vin cum v-am mai spus, inca dinainte sa pornim capra. Stabilim ruta:
-Unde incepem baieti?
-La vecinul Fanica Cojocaru, zice unul din noi.
Bun. Chiote, muzica, batai de toba asurzitoare.
Intram pe poarta omului:
-Ahohohoho!! Direct la usa omului cu un vacarm de nedescris, incat si cainele se speriase si intrase adanc in cusca lui trenurand din toate incheieturile.
-Tza,tza,tza, caprita tza, Te-am adus din Africa….bubuituri in toba, alandala, in neritmul muzicii, unul tipa, altul zbiara, altul era la poart’ afara.
Iese bietul om:
-Ba, ia opriti oleaca! Nu va e rusine ba, asta-i capra, ce dracu? Intrati asa fara sa intrebati daca primim capra? Poate omul e bolnav, poate nu vrea sa primeasca colindatori. Bateti in toba aia de nu se aude acordeonul si ce ziceti voi acolo…Ia, hai inapoi la poarta si unul singur intra si intreaba daca primim capra.
Am iesit…bai, ce am faacut? Ce am gresit. Asta-i nebun, ne da afara? Gandim…omul are dreptate. Hai sa-l intrebam daca primeste capra si o jucam mai incet ca nu a luat foc satul.
-Primiti capra??
-Daaa, primim. Si facem mai oameni buni un joc de capra asa de frumos incat am fost rasplatiti cu o suma de bani mult mai mare decat ne facusem planul. Plus cate un pahar de vin. Asa se obisnuieste. La vin inca nu se gandea nimeni ce se va intampla daca la fiecare casa gustam cate un pahar. Si erau case multe.
Ajungem la Petrus Radusan. Ta,ta,ta…iese omul cu sotia sa ne vada. Pe la jumatatea reprezentatiei, capra se indreapta din pozitia ei de `capra`, face un pas-doi inapoi si cade libera pe spate. Capra matoala…clar!
-Ce faceti ma baieti, s-a imbolnavit capra??
-No problem nea Petrea, o inlocuim. Chemam cea de-a doua capra care stationa la poarta si trebuia sa intre dupa ce termina prima. Il luam pe Gigi Huidila de pe jos, il scoatem pe poarta, bagam cea de-a doua capra si terminam reprezentatia cu bine.
Urmatoarea casa, Balan, vis-a-vis de Petrus Radusan.
De morti numai de bine dar Balan a fost cel mai sadic invatator-profesor din scoala. Batea Balan asta la noi, copii, fara mila. Era un fel de activist de partid si daca copilul nu isi face planul la sticle si borcane, maculatura si alte obiective dinastea, batea la el ca la fasole.
Dam sa deschidem poarta…era incuiata. Si avea Balan asta o frumusete de poarta, groasa, din lemn de stejar.
Eram furiosi…de ce incuie poarta? Furia si paharele de vin ne-a adus aminte cat a batut asta la noi in scoala. Sangele dorea razbunare….scoatem poarta din balamale, o urcam pe umeri si o ducem mai incolo in fata caminului cultural din sat. Asteptam si cea de-a doua capra sa iasa de la nea Petrus.
-Bai, ce ati facut? Ce faceti cu poarta aia?
Vine Petrus Rigus cu solutia:
-O spargem. Poarta a fost rezemata de temelia inalta a gardului caminului cultural si am inceput sa sarim toti pe ea. Rezista…lemn gros de stejar. Tot Petrus Rigus vine cu solutia. A gasit un pietroi de vreo 30 de kg, Il ridicam si izbim puternic. In cele din urma poarta a cedeat. Acolo am lasat-o.
Mergem mai departe, din casa in casa. Oamenii ne platesc. Gigi Huidila isi revenise intre timp. Ajungem la tanti Ecaterina a lui Malaimare. Si la multi altii.
Nu stiu de undea aparut o sticla de coniac Vidra. Era un coniac la jumatate de litru in sticla. Nici nu mi-a pasat de unde era. Am dat-o din mana in mana pana s-a golit.
Terminam de colindat, impartim banii si acasa cu noi.
Ne intalnim la cateva zile. Treaba e gheboasa. Balan s-a dus la militie. Tanti Ecaterina ameninta si ea ca se duce.
-Da’ ce-am facut ma, ne intrebam unul pe altul. Ca nu tineam minte prea multe din seara caprei. Ne lamureste Sorin:
-Balan s-a dus la militie si aia cerceteaza cine ia- scos poarta din tatani si i-a facut-o praf. Tanti Ecaterina si-a gasit clestii de rufe bucatiti prin toata curtea. Femeia ne-a primit cu jocul caprei in „marchiza „(anticamera) si zice ca i-a disparut o sticla de coniac Vidra pusa pe frigider.
Am pus-o. A inceput cearta intre noi. Cine si cum. De Balan nu aveam frica atata timp cat nimeni nu spunea ceva. Si nu spunea nimeni pentru ca eram toti in aceeasi oala si se stia corectia aplicata la militie.
Dar cum facem cu tanti Ecaterina care stia precis cine i-a furat sticla de Vidra si i-a bucatit clestii de rufe de pe culme? Nu exista decat o solutie. Punem mana de la mana si ii cumparam femeii o stical de Vidra in loc. La un litru, ca sa fie si cu iertare.
Au mai fost si alte capre. Fara prea multe incidente. Inafara ca in loc sa ne servim din platoul cu dulciuri oferite de gazda, noi goleam tot platoul intr-un sac dinainte facut.
Timpul a trecut, noi am crescut, ne-am pus la casele noatre si am ramas cu aceste amintiri. Din care am tras concluzia ca nu numai in zilele de azi tineretul este mai…rebel. Am fost si noi la vremea noastra rai. Numai ca nu erau comunicatii ca in ziua de azi, sa se afle in timp real toate nazdraveniile copiilor. 🙂
Pingback: Episodul 10- Elevul de serviciu - Povestiri adevarate