Ghiza și baba surdă

Încă o întâmplare de care îmi aduc aminte și care mă face să zâmbesc, este cea cu baba Vasilica, soția lui moș Lambu. Da, moșul care mințea de înghețau apele.
Tata mă trimitea la Moș Lambu aproape că în fiecare zi cu diverse lucruri pe care le împrumuta și pe care de multe ori, moșul nu le mai înapoia. Întâmplarea face ca într-o zi, tata să mă trimită la moș Lambu cu câteva țigări și o felie de brânză căruia îi spunea ghiză. Moșul avea bucuria ca de câteva zile să-l aibă pe nepotul lui în vacanță.
Ajuns la Moș acasă, mă invită în bucătărioara de vară. Am scos din traistă ceea ce îmi dăduse tata să îi duc. La vederea brânzei, Moșul striga către nepotul lui care freca manganu` prin curte:
– Cristi, vino încoace să vezi ce ți-a adus Lucian.
– Ce mi-a adus, bre?, răspunde ăsta de undeva din grădină.
– Ți-a adus ghiză, mă. (Ghiza era, pesemne, un preparat din lapte asemănător brânzei de burduf, sau cam așa ceva. Denumire din turcă sau din limba popoarelor ce s-au perindat prin Dobrogea)

Brusc, se deschide ușa la casă și apare baba Vasilica cu părul vâlvoi și ochii cât cepele. Și precum pisica care a pândit o zi intreagă prada, sare la gâtul moșului:

-Nu ți-e rușine, porc bătrân? Așa vorbești tu cu copii? Iți bați joc de oameni și de cei ce se roagă în fiecare Duminică la biserică pentru tine, păcătosule? Te-ai țicnit la bătrânețe?

După ce m-am mai jucat cu nepotul moșului, ajung intr-un târziu acasă. Tata mă întreabă ce mai face moș Lambu.

-Ce să facă. ii zic tatei, stătea pe lângă casă.
-Dar baba Vasilica, e sănătoasă?
-Sănătoasă, zic, s-a certat cu moș Lambu.
-De ce?
-Păi moșul i-a spus nepotului că i-am adus ghiză și baba a sărit în sus. Nu știu de ce.

Mama și tata au pufnit în râs.
-De ce râdeți. întreb.

-Lasă că o să afli mai târziu, imi zice tata. Surdul nu aude dar le potriveste!

Așa de curios m-au făcut încât multă vreme mi-am bătut freza cu întrebarea asta: „Ce a înțeles baba Vasilica?”

În cele din urmă am aflat. Baba a înțeles în loc de ghiză…chizdă!