Discutam cu un amic despre serviciul militar obligatoriu şi despre impactul pozitiv sau negativ asupra individului.
Am scris într-un alt articol că din armata ieşi cu ceva bun. Măcar obiceiul de a mânca sănătos şi la ore fixe. Un alt impact pozitiv este că te înveţi să te trezeşti mai devreme decât acasă, unde aveam obiceiul să mă trezesc undeva în jurul orei 9-10. Mai în glumă, mai în serios, Socotind acele trei ore de somn pe parcursul întregii vieţi, ajungem la concluzia că ditai bucată din viaţa am dormit-o.:) asta este strict părerea mea. Cei care a făcut armata pot să mă contrazică. Însă una ştiu: Dacă ţi-a plăcut, ai rămas cu amintiri plăcute. Plăcute şi neplăcute dar ţi s-au fixat pe vârful căciulii.
Amicul, care nu avut plăcerea de a fi soldat, urmând o facultate şi implicit scutit de servciul militar, îmi spunea că şi armata are destule efecte negative asupra tânărului. Avea şi el dreptatea lui când spunea că şi-au luat destui viaţă şi în armată. Spânzuraţi sau împuşcaţi, sunt destui cei care au încheiat socotelile cu viaţa.
Discuţia asta mi-a adus aminte de un incident neplăcut în unitatea unde satisfăceam serviciul militar.
Când am sosit în unitate, erau deja alţi soldaţi care aveau 6 luni şi care se autodenumeau „veterani”. Şi mai erau alţii, al treilea ciclu, bunicii. Bunicii ăştia aşteptau ca pensionarii moartea. În cazul lor, liberarea. Practic nu făceau nimic. Ei se trezeau când doreau, nu ieşeau la apel. Micul dejun le era adus în dormitor de către bibanii care erau numiţi pe sectoare. Tot bibanii le făceau curăţenia în dormitor, în liniştea ce mai deplină. Prea puţini din bunici erau numiţi în serviciul de gardă. Adică, pentru necunoscători (ca din ăştia avem destui) păzeau unele obiective ale unităţii. Precum intrările în unitate, baza de aprovizionare tehnico materială (BATM), gospodăria agrozootehnică (GAZ), Combustibilii şi lichefianţii (CLF), rastelul de armament. Acestea sunt numai câteva obiective mai importante, care trebuiau păzite de militarii în termen.
După cum v-am zis, în unitatea asta făceau armată şi tinerii care aveau unele probleme. Cu legea de exemplu. (ca şi în guvernul şi parlamentul României de azi) Nu mă interesa la vremea respectivă cum şi de ce au ajuns foşti puşcăriaşi să îşi satisfacă serviciul militar. În fine!
După cele 45 de zile de instrucţie şi după ce mă depus jurământul militar, au urmat tragerile. Tragerile aveau ca scop, pe lângă instruirea soldatului cu muniţie de război reală, şi descoperirea viitorilor apţi de gardă.
Printre „norocoşii” care au fost numiţi în serviciul de gardă a unităţii, m-am nimerit şi eu, în ciuda faptului că nu auzeam bine. Plm, ochi să ai! În seara întâmplării pe care doresc va vi-o spun, unul din bunici era în arest în urma unei „evadări” la cârciumă din sat. De fapt nu a fost o singură evadare, ci mai multe. Cârciumă din sat era al doilea loc unde soldaţii îşi petreceau nopţile până la închiderea programului. Şi programul la cârciumă se termină când pleca ultimul client.
După cum vă spuneam, în faţa corpului de gardă, unde era şi puşcăria, se afla un soldat cu arma în mână şi muniţie de război. Adică din aia care face gaură adevărată. Dolo asta a cerut soldatului să îi descuie uşa la puşcărie şi să îl lase puţin în sat să îşi mai înmoaie spatele înţepenit de la ţambalul atârnat în puşcărie. Soldatul a fost de acord, cu condiţia să se întoarcă înapoi şi să intre în celula lui în timp util. Adică în două ore, după care se schimbă soldatul din postul respectiv. Dolo a încuviinţat. De fapt… accepta orice condiţie pentru a fi liber în sat.
Timpul a trecut, Dolo nu a apărut. Soldaţii din posturi au fost schimbaţi, iar acum în faţa corpului de gardă era alt soldat. Şi soldatul ăsta a fost chinuit la greu de către Dolo cât timp eram bibani. Imediat cum a luat în primire postul, a observat dispariţia arestatului.
Îmi permiteţi o mică paranteză, înainte de a continua, în care vreau să vă explic cam cum erau aşezate şi construite clădirile pe care le numeam, corp de gardă şi companie.
Clădirile astea era vechi. Cum intrăm pe poarta unităţii, o alee cât să încapă două maşini mici, şerpuia spre stânga. Prima, tot pe stânga, trona cantină. O construcţie ridicată din beton. Nu mă mai complic cu cuvinte Eminesciene să vă spun despre frumuseţea aleii. Era străjuita, de o parte şi de alta, de plopi mari şi înalţi până la Dumnezeu.
Înaintând, pe dreapta începeau clădirile tip barăci. Construite din două rânduri de plăci aglomerate (PAL) iar între ele… cărămidă ţigăneasca. În ordine, clădirea depozitului de uniforme (în care se afla şi birou comandantului companiei, spital şi dormitoare ale sergenţilor angajaţi din provincie), urma corpul de gardă şi apoi dormitoarele soldaţilor din companie. Soldaţii din companie era numiţi pentru serviciile unităţii. Adică dădeau chei franceze la mâna angajaţilor.
Aleea se termină în faţa clădirii companiei cu un platou… măricel. Atât de măricel încât să încapă toată compania plus angajaţii unităţii, care în fiecare dimineaţă dădeau onorul comandantului, colonel Jecu.
Acum să ne întoarcem la întâmplarea cu pricina.
Când a venit Dolo de la cârciumă, noaptea târziu, soldatul care era acum în faţa corpului de gardă l-a oprit. Memoria îmi este foarte bună. Soldat Hugeanu, aşa îl chema pe tânărul care era acum în faţa corpului de gardă. El trebuia să stea exclusiv pe un grătar din lemn amplasat lângă intrare, de dimensiunile 1/1 metri. Nu avea voie să se mişte de acolo.
Dolo, a încercat să treacă pe lângă el ca să intre din nou în celulă. Întâmplarea putea fi evitată dacă Hugeanu închide ochii şi îl lăsa să treacă. Dar… şi-a adus aminte de viaţă de biban, atunci când Dolo îl chinuia cu salturi şi culcaturi la miezul nopţii, undeva pe bază sportivă. Mai apoi perechile de bocanci pe care Dolo i le dăduse să le facă cu cremă. Şi erau multe.
După altercaţia verbală, Dolo reuşise să treacă de el. Hugeanu face prostia vieţii lui şi părăseşte grătarul pe care trebuia să stea şi vine după arestat, încărcându-şi arma în mers. Locul strâmt şi diferenţa de fizic face că Dolo să întoarcă arma spre el. Nu s-a aflat niciodată, concret, cine a apăsat pe trăgaci. Însă glonţul pornit din pistolul mitralieră cu pat fix a trecut prin mâna lui Hugeanu.
A ieşit curat, a trecut prin primul perete din PAL (pereţii interiori erau dintr-un singur rând de PAL, fără cărămidă), pe lângă capul unui soldat din corpul de garda care dormea sus, în patul etajat, pe lângă cel de-al doilea soldat care dormea la celălalt capăt al dormitorului şi s-a înfipt în peretele exterior din cărămidă.
Furia cu care pistolul mitralieră de calibrul 7,62 nu are aceeaşi furie că şi un sniper, astfel încât să poată ucide 3 persoane aflate la 6-7 metri, însă unul din 3 murea sigur.
Bubuitura PM-ului ne-a trezit pe toţi. Hugeanu la spital, Dolo la arest. Tot în acea celulă. A urmat anchete bineînţeles. Din care.. s-a hotărât că de fapt Hugeanu este vinovatul. Pentru că a părăsit grătarul din lemn de 1/1 metri. Iar pentru asta a fost trimis la Batalionul Disciplinar din Caracal.
La vremea aceea am rămas surprins de hotărârea Tribunalului Militar. Mă târziu mi-am dat şi seama de ce. Pentru ca rudele lui Dolo, înstărite cât de cât, au adus darul. Mielul, purcelul, ţigarele bune… bani la greu. Iar Hugeanu a plătit cu puşcăria. Trebuia un vinovat, nu? Altfel nu se închidea cazul.
Asta e, naşule! Asta e armată. Sunt şi bune dar sunt şi rele. Mulţi s-au împuşcat unii pe alţii, mulţi s-au sinucis din dragoste (că doar nu de cartofi prăjiţi) cu arma din dotare. Dar aşa era serviciu militar obligatoriu. Nu se prea punea accent pe controlul psihic, ca soldatul să fie perfect apt pentru serviciul militar. Ci mai degrabă pe numărul soldaţilor.
Mai târziu, serviciul obligatoriu a fost scos iar singurul război din care putem ieşi cât decât cu faţa nepătata este World Of Tank pe laptop.
Armata te mai invata si munca in echipa, disciplina, ierarhia, subordonarea, regulile de comportament pe care tinerii de azi le habar n-au.
E adevarat ca te si face la toti nervii capului fiindca nu toti inteleg ca la mersul in cadenta toti pasesc cu acelasi picior odata si normal ca erau cativa idioti in pluton care erau pe invers si atunci o luam de la capat, si iarasi si iarasi, pana iesea ca lumea. La manuitul armei la fel, la onor si la imn la fel, se gasea unul sa se scarpine in cur. Asta pana i-am pus la punct desi urma sa fim colegi de grupa sau de an la facultate. Iar la facultate am constatat ca tot cozi de matura erau. In fine, una peste alta a fost bine pana la urma. Trasul cu arma a fost foarte instructiv. Nu iti dai seama ce poate face o arma decat daca ai tras cu ea. Jocurile pe calculator nu iti pot arata asta. Si de puterea armei iti dai seama abia dupa ce simti mirosul prafului de pusca, izbitura reculului in umar si urma lasata de trasor pana la tinta. N-am invatat multe chestii in armata dar alea care le-am invatat le am si acum in sange. Ce nu am inteles la vremea respectiva era de ce ne alergau cu tot echipamentul in spate pana ne iesea limba de un cot, uneori si cu masca pe figura. Am inteles mult mai tarziu ca pregatirea fizica este baza pregatirii in toate armatele si ca in anumite situatii fuga iti salveaza viata.
Bine spus! Am scris in unul din articolele numite „Hai liberare!” ca unii, carora le-a placut armata, au prins cat de cat ceva . Altii insa, au trecut ca gasca prin apa si azi vocifereaza ca de fapt armata e pierdere de timp. Pai cum sa nu se simta umiliti cand, al 20 de ani, nu stii care-i stanga si care-i dreapta?
Forte frumos comentariu. Nu ai cum sa iti dai seama ce e o arma pana nu tragi cu ea. Sincer, la prima bubuitura, am scapat-o din mana. Bineinteles ca la urmatoarel trageri aveam calificative bune. Rezultatele la tragere ma- bagat in garda. Nu ma laud si nici nu am scris ceva ireal, de dragul de a scrie. a impletit placerea scrisului cu patatnii din realitate.
Cel mai mult ma ucura faptul ca sergentul meu de suflet, care m-a instruit si caruia ii multumesc foarte mult, m-a descoperit si are placerea sa imi citeasca articolele. E vorba de acum 25 de ani. „Da..amintiri…sunt niste amintiri. Cu bune,cu rele”- comenteaza sg .maj. Brighiu. Doua zile m-am gandit si i-am dat dreptate. Sunt niste amintiri de spus la gura sobei. Da sunt si niste amintiri pe care numai unii le pot avea. PAcat! Pacat ca nu se mai face armata. 1 an? Cand a plecat ma potideau lacrimile. Amestecam bucuria liberarii cu parerea de rau. Ma intorceam in jungla sa-mi bag picioru`. In jungla m-am nascut si in jungla m-am inotrs.
Nu pentru asta l-au condamnat pe Hugeanu , nu pentru ca , ” a părăsit grătarul din lemn de 1/1 metri. Iar pentru asta a fost trimis la Batalionul Disciplinar din Caracal.” fi serios ca , nu pentru asta a fost condamnat !A fost condamnat deoarece , n-a respectat consemnul , n-a respectat Regulamentul de Functionare a Garzii { RGG 7 } lasand ca cineva , in spetza ” bunicul veteran Dolo ” , sa se apropie de postul sau FARA SA-L SOMEZE , astfel , ajungandu-se la ceea ce taman ce povestisi matale onorate domn inginer . O sti foarte bine : cand esti de sentinela , cand esti in post de santinela , in garda , N-AI MAMA N-AI TATA , N-AI PRIETENI SAU CUNOSCUTI . SOMEZI SI-APOI TRAGI , FIE ZIUA FIE NOAPTE . Hugeanu a fost condamnat deoarece , prin acalcarea flagranta a RGG , prin lipsa sa de vigilenta a fost principalul vinovat pentru TOT ceea ce s-antamplat in schimbul sau de sentinela , iar daca iti vei scotoci mai atent prin memorie prietene Lucian , vei vedea ca am dreptate . Deci nu ” ca rudele lui Dolo, înstărite cât de cât, au adus darul. Mielul, purcelul, ţigarele bune… bani la greu. ” Inteleg ca inaintea lui Hungeanu a fost alta santinela . Ala n-a patit nimic ? Sau , daca tot Hungeanu a fost si-atunci , atunci cand i-a dat permisiunea lui Dodo sa plece din arest , oare n-a incalcat flagrant regulamentul de Garda ? Prin ’91 sau ’92 { adica la vremea cand incepuse o adevarata epidemie de dezertari cu arma si munitie } un soldat dintr-o unitate de pompieri , a fost impuscat in Bucuresti { langa IRA …adica langa unitatea de care apartinea } deoarece n-a stat la somatia unor politisti . Aia cautau un alt soldat care , dezertase din garda cu arma si munitie , asta dupa ce-si omorase niste camarazi si-n plus , mai facuse si alte victime pe traseul spre Capitala unde avea ceva de impartit cu….iubita . Politistii au somat ala , pompierul , a luat-o la fuga fara sa-i pese de somatie , aia au tras si…i-au bagat aluia familia in parastas !De ce ? Deoarece SOLDATUL , chiar pompier fiind , n-a tinut cont de PRIMA REGULA , PRIMA LEGE ESENTIALA PE CARE-O INVETI IN MOMENTUL IN CARE IMBRACI HAINA MILITARA : A IGNORAT O SOMATIE A CUIVA CE AVEA O ARMA ATINTITA SPRE EL !A patit politistul ucigas ceva ? NU ! Chiar imi place aceasta amintire { clar neplacuta } pe care o ai din vremea cand erai catana . Mai ai dintr-astea ? Atunci , SCRIE-LE , chiar daca s-ar putea sa ai surpriza neplacuta , de-a te trezi din partea mea cu contre foarte dure , contre pe care te rog inca de pe-acum , sa le tratezi cu ingaduinta !
Au trecut ani…da, ai dreptate. Hugeanu a incalcat consemnul dar si parintii lui Dolo, mai exact un frate i-au carat alora diverse atentii. Ai dreptate in ceea ce priveste consemnul incalcat. Normal, Hugeanu trebuia sa-l culce la pmant pe Dolo. SI am impresia…deoarece nu imi mai aduc amine bine, ca asta a fost motivul incaierarii, de fapt. Dolo a vrut sa treaca fortat pe langa soldatul Hugeanu aflat in post. SI daca a reusit sa treaca de el, Hugeanu l-a urmarit. Paletul din lemn aflat in fata corpului de garda si a puscariei era undeva la vreo 2 metri langa usa. Deci Dolo a trecut fortat pe langa el. L-o fi somat, si apoi a incarcat arma, altfel nu-mi explic cum era bagat cartus pe teava.
O sa mai scriu in caz ca imi mai amintesc. SI amintirile astea trebuiesc cumva rascolite. :))
Poate intra in comentarii si sergentul major Brighiu sa ne spuna cum a fost de fapt. Daca isi mai aminteste, bineinteles. Dar nu cred ca isi mai aminteste, prin mana dansului au trecut mii de soldati si sute de intamplari. Mentionez ca de curand am onoarea ca serg. maj. Brighiu, cel care m-a instruit, sa imi citeasca amintirile.
Am un amic , este vorba despre un tip care , ma onoreaza cu amicitia sa de peste patruzeci si cinci de ani . Mai corect spus : ma baga in seama cateodata , facandu-ma astfel sa ma dau si eu mare cu… „relatiile ” 😉 . Numele sau…Vasile Pricina colonel in rezerva . I-am mentionat blogul dumitale precum si faptul ca , referitor la stagiul militar ai unele amintiri si idei…chiar bunicele unele dintre ele si , mi-a promis ca , atunci cand va putea fireste , nu va ezita sa-ti citeasca amintirile despre perioada STAGIULUI MILITAR OBLIGATORIU caci , domnia sa fiind fost jurnalist militar , chiar este interesat de , cam ce gandesc fostii militari in termen ai Armatei Romane , civilii de a doua zi in care si-au primit trecerea in rezerva . Adica aia care de fapt prin munca lor platita la jumatate din valoarea ei , au contribuit din plin la ceea ce , de cativa ani incoace , un alt tip , pe care-l cunosc bine desii…numai amic nu-mi este – ma refer la col. rez . Mircea Dogaru – pretinde ca le-au executat doar ei….CADRELE M.A.pN . Nu , adevarul este ca , acele ” cadre ” , au functionat doar ca supraveghetori ai militarilor in termen ce lucrau „platiti” , asa cum am aratat ceva mai sus .Este la fel de adevarat ca , in foarte multe cazuri , cadrele militare , ofiteri sau subofiteri ce aveau si calificarea necesara au fost coordonatori deci , direct responsabili de lucrarile executate adica…la fel ca-n civilie , un fel de directori , sefi de lucrari…ingineri , maistri , iar soldatii facand , ceea ce faceau si civili fiind .Intrebare : daca azi sau maine , se va trezi cineva sa-ti propuna -eventual sa te oblige >:( 😀 😀 😀 – sa iti reiei acei aproape doi ani de armata …la varsta pe care o aveai atunci si cu mintea de-acum { cum spunea Gica Petrescu la un moment dat } , care ar fi raspunsul dumitale dar sti , asa pe bune nu abureli patriotarde ?!? Si inca o intrebare : ti-a venit pensia deci , ai primit-o marita sau ti-au scazut-o javrele astea ??? >:( >:( >:(
Chiar daca nu as avea 20 de ani ca atunci, m-as intoarce in unitate. Uite acum m-as ridica si m-as duce. Mi- a placut tratamentul din viata de soldat. Un an, nu aproape doi. Un an fix. Pana sa a obsinuiesc cum trebuie…a venit liberarea. Cand m-am liberat sinteam emotia bucuriei cu cea a…parerii de rau. Ma intorceam, frate pelin, din nou in jungla. Pentru ca civilia este o jungla pe langa armata. In armata este ordine, disciplina. Ba chiar incepusem sa ma vindec de gastrita nenorocita. Cum am ajuns acasa…am luat-o din nou pe alimentatia nesanatoasa. Ceai cu margarina dimineata, acasa? Fii serios, direct sunca si ceafa de porc.
Am pensia de boala. Inca nu am primit-o luna aceasta. Vedem dupa 15 cu cat au marit-o PSD-ul. Daca nu au marit-o, o maresc eu cu lupa. Oricu nu mai cred in mariri. Ci doar in scumpiri. Si daca m-ai intreba catmi-e pesnia, nu ti-as raspunde. Ma fac de ras!!! Oricum, stii cate ste pensia minima de boala. EI, cu asta traiesc, frate pelin. Si cu amintiri. 😀
„Oricum nu mai cred in mariri. Ci doar in scumpiri. ” Asta-i de nota 10+ !!!
Ma faci sa rad cu pesnia marita. ai grija, frate pelin,ca am buzele crapate. E poibil sa primesc pensia marita. In format mai mare ca deja nu mai vad bine cu un ochi. :)))) Spune-i amicului tau, colonelul in rezerva ca daca as vrea sau as fi obligat sa fac din nou armata cu varsta de atunci si mintea de acum, as pazi Romania singur in rotatie cu ceilalti. 24 cu 48 cum se zice. :)) Bineinteles daca mi-ar pune armata la dispozitie tot ce imi trebuie.
Mai intai o mica corectie : se numeste VALERIU PRICINA si nu Vasile cum din graba am scris . Fireste , de Pasti raman dator cu-n miel amicului meu 😉 . Acum revin : nea Vali , doreste sa scrie o carte cu amintiri despre cum a fost viata celor luati cu ” arcanul ” despre viata in armata RPR si-apoi RSR respectiv , din anii ’50 ajungand pana in ’89 si sfarsind cu anul in care obligativitatea stagiului militar a fost , ca si pedeapsa cu moartea , abolita in Romania . Amintirile dumitale nu-s doar scrise la modul excelent dar , vad ca ai memoria inca proaspata …mai mult sau mai putin , avand in vedere anii care-au trecut . Daca mai traiesc pana atunci { ziua de ieri a avut darul de-a ma aduce in pragul unui AVC prin ceea ce am vazut la TV spus de aia de-i ministru al muncii si…justitiei sociale >:( } , duminica ma voi intalnii cu el sau , in cel mai pesimist caz , voi lua totusi legatura cu el telefonic si-i voi comunica cu mare drag spusele dumitale . Respect deosebit dle. INGINER , Lucian …ELVIS … 😀 😀 😀 si-o seara cat mai buna in continuare !
Ok! Si eu multumesc! Memoria o am proaspata pentru ca in lispa auzului, nu imi ocup spatiul liber din memorie cu toate informatiile de doi lei din Tv si alte procarii de manipulare in masa. Si astfel nu-mi dau uitarii amintirile. SI cum se uita asa, nevasta la seriale turcesti, eu stau si-mi zgandar mintea. Caut aventuri, patanii etc. din viata. Nu ma plictisesc niciodata. Chiar cineva imi spunea: Ba, cred ca tac-tu e vre-un un elefant! Altfel nu-mi explic memoria proaspata.
Mai spune-i domnului ce doreste sa scrie o carte, ca armata obligatorie a fost scoasa din lege, ca sa nu mai avem cu le trimite un cartus in freza celr din guvern. Dar…odata si odata se va gasi unul in faza terminala sa il impuste, live si in stil mafiot pe cel ce trebuie.
Pensia e la fel. Nici up dar nici down. Se aude ca pensiile se vor mari de la Iulie 2018. Daca e vb sa se mareasca precum salariile, ma las pagubas.
Inainte sa uit : pana in ’87 Regimentul Disciplinar PENTRU SOLDATI era la Bistrita -Nasaud iar daca , dupa desfiintarea sa si transformarea acestui BD in muzeu , BD a fost mutat la Caracal -Olt { banuiesc ca-i vorba despre fosta UM 01256 pe care-o cunosc bine caci…mi-am pierdut vreo cinci luni din viata pe-acolo } pai asta insemneaza BOIERIE caci , nici nu poate exista nivel de comparatie intre Caracal si Bistrita Nasaud . La Bistrita , militarii ce erau condamnati la „disciplinar ” nici macar nu erau prea atent paziti caci…chiar n-aveau pe unde sa fuga de-acolo dintre zidurile alea pe care le vegheau , aia de la Securitate-Militie care deschideau focul si daca stranuta o musca . Respect onorabile !