De vrei mamă să ma vezi, vii la unitate,
Să mă vezi in haine verzi,
Cum le fac pe toate.
Chiar le făceam pe toate. Un program de soldat nu e ca acasă. Acasă…mă trezeam când vrea mușchiu meu, până ma scărpinam la ouă, până rezumam ziua de ieri și gândeam la cea de azi, mai treceau fo două ore.
La armată vere, când simțeam un val de aer rece, semn că intra soldatul de serviciu să dea deșteptarea, săream în picioare. Echiparea sumară nu trebuia sa depașeasca un minut. La spălător era programare. Dormitorul 1 trebuia să intre primul în spălător, ferice de dormitorul 5 sau 6 care mai aveau ceva timp. După ce ne făceam toileta unde bărbieritul era obligatoriu controlat periodic cu vată plimbată pe obraji, ne prezentam, la fel de sumar echipați la înviorare.
După care fiecare soldat avea program de sector. Poate ați auzit de sectoarele din armată. Era un anumit sector repartizat soldaților, de care trebuia să aibă grijă ca ochii din cap. Acel sector putea fi atât în interiorul cladirii companiei cât și înafară.
Euși încă doi soldați aveam sectorul exact platoul din fața clădirii companiei. Sector ce trebuia măturat și curățat ca în palmă. Puțin mai târziu în acel platou se făcea apelul. Acolo se aduna absolut tot ce mișcă în unitate. De la simplu soldat până la cel mai mare colonel, comandantul unității.
Să vă povestesc un pic de acel platou. Era mare cât toate zilele și pe el se aduna mai toată murdăria adusă de vânt. Cum era pe la sfârșitul lui Octombrie, dimineața platoul era plin de frunze de la cei 6 plopi inalți până la Dumnezeu. Strat de frunze care uneori depășea 20 de centimetri.
Zilnic, dimineața și seara acel platou era in sarcina mea și a încă doi sodați. Echipați cu lopeți și foi de cort micuțe unde nu puneam cine știe ce frunze. Unitatea nu avea roabe sau alt mijloc de transport puse la indemâna soldaților.. În armată totul trebuia improvizat exact ca într-o misiune pe câmpul de luptă. 
Bineînțeles că plimbam foia de cort de la grămada de frunze moarte până la tomberon de zeci de ori. Uneori simțeam că nu mă mai țin picioarele.
Cum soldatul Român este inventiv, ce îmi trece prin devlă?
-Fraților, nu mai măturăm nimic și nu mai cărăm cu foaia de cort.
-Da” cum mă?
-Facem o mașină!
Beleau ăștia niște ochi mari cât cepele.
-Bă. tu ai chef de glume sau faci mișto de noi?
-Nu glumesc deloc. Suntem 4, da? Câte picioare are o masă? Tot 4. Aducem o masă din dormitor, o trântim jos cu piciorele în față și ne înhamăm la ea.
Zis și făcut, aducem o masă, o răsturnăm, îi mai legăm niște celofane în părți, câte o funie de fiecare picor și iese o mini lamă de deszăpezit. Ne nhamăm la ea și începem a trage de ea, frums, de la marginjea platoului în brazde. Până la tomberonul aflat în spatele clădiri. Ce a mai rămas din frunze le-am adunat cu mătura și gata platoul în timp scurt.
Vine și sergentul și se uita ca o mâță drogată la atelaj.
-Bă, ce dreacu este asta mă, că nu îmi pot da seama?
-Mașină de multifuncțională, dom sergent.
-Așa, și ce faceți cu ea??
-Adunăm frunze și la iarnaă zăpadă.
Se pleznește ăsta peste frunte:
-Bă, în zece ani de când sunt eu aici sergent, nu am văzut așa ceva, să mor io.
„Păi uite că vezi acuma și nu o să mori prost”, gândeam.
După sectoare, din nou spălat și prezentat la masă. La micul dejun treceam câte 4 soldați în fața ghișeului de unde se lua o pâine ( nefeliată) la toți, câte o gamela de 300 ml de ceai, două feliuțe de brânză și un pateu mic pentru toți.
Ioc cuțit, ioc ceva de întins pateul. V-am povestit in episoadele anterioare că la unitatea asta făceau armată și cei certați cu legea, așa că cuțitul nu trebuia să apară în peisaj. Capacul pateului era deschis deja pe trei sferturi. Noi trebuia doar să împărțim pâine și pateul în 4 părți fix egale că altfel ieșea tărăboi.
Rupeam și capacul pateului pentru că și ăla trebuia împarțit. Cu sfertul meu de capac, luam sfertul meu de pateu și îl întindeam pe sfertul meu de pâine.
Nasol, nu?
-Da” ce pula mea soldat, te crezi la mă-ta acasă? Nu vrei să te învelesc înainte de culcare și să te pup de noapte bună?, tuna vocea lui Brighiu când aveam ceva nemulțumiri.
Asta nu e nimic pe lângă faptul că a trebuit să mâncăm și alte patrupede și târâtoare cu ocazia zilelor în care învățam să supraviețuim și să rezistâm. Bear Grylls din „tehnici de supraviețuire” încă e copil pe lângă noi . Despre asta voi scrie în articolele ce vor urma.