…paduri cutreieram, ma urcam in copaci si cadeam de acolo. Veneam acasa plin de julituri si cu picioarele pline de sange gratie borcanelor si sticlelor aruncate in derea.
Satul
Satul meu unde m-am nascut, am crescut si apoi l-am parasit pentru 8 ani reintorcandu-ma la el, este situat undeva in Muntii Dobrogei. Ascuns, jumatate pe coasta de deal iar celalata jumatate intr-o groapa trece neobservat datorita simplitatii lui. Strabatut de o garla (derea) provenita din izvoare si care se varsa intr-o balta de acumulare, in ani 70-80 satul duduia de chiotul copiilor si veselia satenilor. In anii comunismului aveau loc multe activitati precum hora in amurg, filme la cinematograful din sat si mai tarziu balurile flacailor din sat unde ne mai strecuram si noi tancii abia scapati de tita. Dotat, in ani de atunci cu posta, gradinita si scoala , sfat popular si chiar dispensar deschis zilnic, unde gaseai un antitenanos si un piramidon mai ieftin, satul isi vedea linistit de treaba si viata era frumoasa.
Dereaua
Dereaua este garla mea din fata casei. Dereaua era pentru mine si pentru ceilalti naparstoci de-o seama, mai mici sau mai mari ca mine, cea mai buna prietena de joaca. De la primele raze a soarelui de primavara si pana toamna tarziu, dis de dimineata si pana seara tarziu, eram „pe derea”.
Se incingeau jocuri intre copii. Ce-i drept eram mai multi atunci. Asa de multi incat trebuia sa fii atent sa prinzi loc in echipa de fotbal cand se dadea cu banul. Cum eram foarte mic si nu stiam „forbal”, la alegeri sfarseam mereu prin a plange ca nu am fost ales in echipa si o „taiam” din nou in derea. Cautam broaste, pesti mici. Mai scoteam cate un fier sau vreo sarma intepenita in mal sau scoteam vreo bucata de sticla ce ne intra in picior.
Durerea cauzata de taieturi nu ne speria prea tare. Numai cand vedeam sange o luam la sanatoasa spre casa. Tata ne baga cu piciorul taiat in gaz lampant si nu aveam nimic. Taietura se inchidea mai bine decat cusuta de cel mai bun chirurg. Ne mai bandajam dar tifonul cu care eram legati la buba cadea imediat dupa o juma de ora de joaca pe derea.
La derea ne-am calit. Dereaua ne-a invatat sa suferim loviturilor, taieturilor si asprelor lectii ale naturii. Si ale alora mai mari.
Pingback: Hai liberare! (partea a treia) - Lotul Național de Țintar
Misto!
Pingback: Ceaușescu ca un tată - Lotul Național de Țintar
Pingback: Barza și UE (gânduri) - Lotul Național de Țintar
Pingback: Moș Lambu Giurgiuleanu și rațele - Lotul Național de Țintar