Moş Lambu Giurgiuleanu era, poate, cel mai bun prieten al tatălui meu. Lucra la marginea satului, paznic la autobază. Dimineaţa târziu, venea înapoi de la muncă în pas bătrânesc, legănat. Pe umăr ducea un rucsac vechi, legat cu şnur din piele. Când ajungea în faţa casei strigă la tata şi mai stăteau de vorbă încă un ceas sau două. Mă duceam şi eu pe lângă ei şi căscam gură la ce mai povestea Moş Lambu.
– Vino, mă Lucică să îţi dea moşu` ceva bun!
Şi scotea mos Lambu din rucsac o ditai felie de pâine de casă făcută de baba Vasilică. Mai întâi uda felia de pâine cu puţină apă, apoi presăra un zahăr brun. Şi ce tare mă bucuram de „pâinea cu zahăr” a lui moş Lambu! Făcuse un obicei din asta şi zilnic îl aşteptam la poarta să-mi dea deliciul. Puteam face şi singur acasă însă nu ştiu de ce, pâinea cu zahăr a lui moş Lambu era cea mai bună. Sau poate de la altul este mai bun.
Un mare povestitor. Povestea nişte întâmplări scornite de se tăvălea tata pe jos de râs. Da, moş Lambu mințea de îngheţau apele. Mințea în aşa fel încât, uneori credea şi el.
– Da, măi Ioane! ŞI cum am pierdut eu autobuzul de la Tulcea şi până acasă, am hotărât să merg pe jos. Şi de la Tulcea până acasă am găsit 99 de bricege.
– Băi, las-o bre nea Lambu, râdea tata,. 99 de bricege?
– Nu mint, Ionele! Şi la intrarea în sat, uite aşa un cuţit am găsit! Şi arătă cu o braţele deschise, cât o sabie Ninja.
Când se mai linişteau din râs vorbeau de altceva. Găseau orice. Doi prieteni buni nu se plictisesc niciodată, găsesc ei ceva de vorbit.
– Mi-a dispărut câteva rațe de pe derea, îi spune tata.
– Ah, rațe! Stai să vezi ce am păţit eu cu nişte raţe.
Şi din nou se punea pe povestit moş Lambu.
– Într-un an, Ionele, aveam vreo 50 de rațe. Frumoase foc, hrănite bine. Numai una şi una. Şi iar deschidea braţele, exagerat de mult.
– Le aveam date la derea şi îmi vedeam de treaba mea. Aveam o damigeană de vişinată care se terminase dar au rămas vişinele în ea. Baba mea a aruncat vişinele în curte şi a spălat damigeana.
– De ce nu le-a mâncat baba, întreabă tata.
Moş Lambu îl priveşte pe tata cu ochii lui de un albastru pătrunzător.
– Mai Ionele, nu ştiu de ce nu le-a mâncat baba mea dar a doua zi am găsit rațele moarte. Toate 50!
Praf şi pulbere, Ionele! Eram distrus! Rațele mele care le-am hrănit şi îngrijit, au murit!
Moş Lambu face o pauză în care probabil se gândea dacă să creadă sau nu ce tocmai a povestit.
– Păcat de ele, zice tata.
– Da, măi Ionele! Şi atunci baba, printre două sughiţuri, s-a pus să le jumulească de fulgi. Măcar să ne alegem cu câteva perne. Şi după ce le-a jumulit băbuţa, le-am aruncat pe marginea derelei. Nu am mai făcut groapă pentru 50 de rațe.
– Păcat, zice tată din nou. Păcat de ele.
– Stai să vezi. După ce le-am aruncat, am fost trişti toată noaptea. M-am sucit şi învârtit în pat, adormind cu mare greutate pe la 5 dimineaţa. Când îmi era somnul mai dulce, mă trezeşte baba cu o harmalaie de nedescris.
– „Laaambuleeee, zbieră baba speriată, scoală-te imediat că mor de frică.”
– „Ce ai fă, femeie, te-ai ţicnit?”
– „Scoală repede şi ieşi afară că mor de frică.”
– Îmi iau, Ionele, toporişca de sub pat şi ies afară, aşa, în izmene. Şi când colo, ce să vezi Ionică?
– Ţi-au furat lemnele , întreabă tata.
– Nu Ionică, rațele mele erau la poartă, moarte de sete. Toate 50, care treze, care încă mahmure de vişinele alcoolizate. Băi, dar ce tare m-am bucurat! Le-am numărat imediat, să nu-mi lipsească vreuna.
Ştiţi cum arată un om care se mai are puţin şi moare de râs? Râdea şi tata dar şi moş Lambu. Râdeam şi eu, mai întâi de râsul lor şi apoi după ce mi-am dat seama şi am înţeles. Au râs mult şi cu sughiţuri.
Tata a început să facă mişto:
– Nu le-ai învelit cu ceva să nu răcească?
Şi moş Lambu se uită cu părere de rău.
– Hai, mă Ionele, nu mă crezi?!
Şi tata iar cu miştoul:
– Lenutooo, strigă la mama, vezi să nu care cumva să arunci vişinele în curte. Poate le mănânca calul şi îl jupoi. Mă trezesc cu el apoi jupit în faţa porţii, nechezând de sete.
Ei s-au dus, însă eu am mai râs mult timp după aceea. ŞI mai râd şi acum. Aşa rămân unii oameni în memoria altora. Şi uite aşa a rămas şi bietul moş Lambu în memoria mea. Un bătrânel simpatic, cu ochii de un albastru deschis, pătrunzător.
Foarte frumos ????
Vezi omule…la asa ceva { exceptand injuraturile la adresa politicienilor } , la povestiri , la amintiri , te pricepi cel mai bine . CONTINUA OMULE C-O FACI MAGISTRAL SI TE FELICIT PENTRU ASTA !!!!
Iti multumesc ca mi-ai reamintit de acea prajitura a saracului , painea uda presarata cu zahar , caci…am mancat la greu asa ceva prin anii ’50 . Azi…zaharul o fi la fel dar painea , parca nu mai este aceeasi , parca nu mai are acelasi gust . Respect Lucian . PS Te numesti ….Elvis…pe bune ??? Care-i secretul numelui dumitale , ce i-a facut pe parinti sa-ti dea acest nume , absolut neobisnuit in Republica Populara si-apoi , Socialista Romana ?
Nici zaharul si nici painea nu mai e aceeasi, Mariane!
Cei intoxicati cu produse din comert nu stiu sa aprecieze nici gustul de pui sau gaina din batatura. Asta vara am avut niste musafiri nascuti si traiti exclusiv la oras.
-Ce doriti sa mancati, intreb eu.
-Pulpe, imi zic ei.
Asa ca ma taiat vreo doi cocosi mai dolofani, bucuros ca vor aprecia munca mea.
Cand colo…„pulpa asta nu imi prea place. E diferita de ce mancam noi”.
Apăi, sa nu-i bagi in p)(*a mas-ii? 😀
Legat de numele meu, da este real. Nascut in 1973, al doilea copil. Sora mai mare cu 17 ani ca mine (voi povesti odata) asculta a radio sau la ce aveau ei atunci, un tv Venus cu lampi, Elvis Presley. Nu stiu daca lesina precum fanele lui Elvis dar stiu ca a fost dorinta ei ca al doilea prenume sa il am Elvis. In halul asta avea si ea un Elvis real. Si ma iubit foarte mult. Frateste, nu te gandi la prostii. :))
Apropo, de unde stii ca ma cehama si asa?
Esti al doilea tip , dupa fostul meu amic Claudiu Elvis – de fapt ELWIN – Saftoiu { amic pana prin 2000 cand s-a casatorit prostu cu…parashuta aia } ce se numeste si….Elvis . Fireste ca am mai intalnit numele acesta si printre cubanezii ce-mi sant vecini insa…cat de nebun sa fiu sa-mi bag boi-n jug cu aia ?! >:( Deci sora dumitale , cea din Bacau , era fan Elvis si astfel te-ai ales cu numele … Nascut in 1973 adica…la vremea cand deja concertul sustinut de catre Elvis la Madison Square Garden era in topul topurilor…adica la vremea cand Tudor Vornicu dadea INCA la Albumul Duminical secvente din Comeback Special din 1968 . Are sau mai bine zis , mai are ceva ceva postere sau discuri cu Elvis …nu mai vorbesc despre filme sau concerte ? Din partea mea spune-i ca eu la aproape 67 de ani inca am trei dintre peretii camerei in care-mi duc veacul , acoperiti cu vreo 40 de postere infatisandu-l pe Elvis plus cateva sute de ore de materiale pe suport vinil si CD adica…FAN ELVIS ! 😉 De unde stiu ca te cheama { cel putin in actele familiei } Elvis ? Pai … taman ce-ti spusei c-am fost amic cu Claudiu Elvis Saftoiu….. 😎
Imi iau bilet spre Madagascar, clar! 😀 Si care credeam ca nu sunt cunoscut inca de toti cei din sat…am facut asa un salt incat ma cunosc si cei din SRI? Tare de tot. Sper sa ajung pe prima pagina a vreunui cotidian important si pot sa mor. :))
Ai relatii amicale cu…Radu Mazare onorabile ? 😉
„Nici zaharul si nici painea nu mai e aceeasi, Mariane!
Cei intoxicati cu produse din comert nu stiu sa aprecieze nici gustul de pui sau gaina din batatura. Asta vara am avut niste musafiri nascuti si traiti exclusiv la oras.” Foarte adevarat insa dumneata , domnule inginer , sti precis ca , la cata populatie are azi Terra…este imposibil sa-i hranesti pe toti sanatos…natural , dupa retzetele anilor….’20 . Vara trecuta m-a invitat unul dintre ginerii mei sa halim niste pasari ” de curte ” crescute in curte cu hrana…naturala . Frate…mi-a plecat proteza din gura dupa ce-am muscat dintr-o pulpa de-ale orataniilor alea !!! Atfel incat raman credincios spuselor unui erou de-al lui Moliere care suna cam a sa : TREBUIE SA MANACI CA SA TRAIESTI SI NU SA TRAIESTI CA SA MANANCI deci…nu fac frate nazuri si basculez ce-i d e basculat amintindu-mi cu aceasta ocazie cata foamete era in Romania { foamete doar pentru vulg fireste , pentru ” muncitori , tarani si intelectuali ” nu pentru zeii comunisti } spre finalul acelei ” epoci de aur ” pe care si eu si dumneata am trait-o din plin . Oricum azi…am mancat o felie d e paine umeda presarata cu zahar si…chiar a fost buna al dracului !!! Respect Lucian !
Inainte sa uit : iti urez un week-end cat mai linistit cu multa sanatate si eventual ceva mai caldicel ca altminteri , te va lua Dracu cand iti va venii intretinerea maine poimaine ! >:(
Multumesc si iti doresc exact la fel. Mai caldicel in timpul asta e ceva cam anormal pentru toti. Mai ales pentru cei ce…simt clima cam naspa. Cu intretinerea nu am probleme serioase. Inca!
Omule , azi noapte n-am prea avut somn { prostata bat-o vina …ceea ce-ti doresc si dumitale …. din toata inima 😉 } si , m-am apucat sa-ti scotocesc prin istoricul blogului : deformare profesionala ce sa-i faci 😎 !? Ai MULTE postari de exceptie , de MARE EXCEPTIE astfel incat , permite-mi sa te intreb Lucian Elvis 😎 Peiu : cand ai de gand sa le reunesti sub forma scrisa pe hartie , in ceea ce s-ar putea numi o carte de…amintiri cel putzin ??? Las-o dracului de treaba ca , au ajuns unii mari scriitori { Gigi Becali fiind doar unul dintre exemplele ce-mi vin in minte acu’ la moment } fara sa stie care-i rostul punctului iar dumneata care ai ” VERB ” ai TALENT CU CARU’ …dumneata preferi sa tii toate astea ascunse intr-un blog pe care , fara suparare insa , in afara surorii dumitale – cea care te-a pricopsit cu numele de Elvis 😕 😀 😀 si-a inca cativa insi….cine-l mai citeste stimabile >:( ? Baga mare onorate domn inginer si scoate si dumneata o carte sa ramana dupa dumneata ceva cu adevarat palpabil …. dupa ce te vei duce „sa-ti iei masa de seara ” in compania stramosilor ! 😀 😀 😀 Respect si , doresc sa te gandesti FOARTE SERIOS la sfatul meu !
Multumesc pentru urarea din suflet. Imi aduci aminte de o ….consateanca caruia ii murise gainile de gripa aviara. LE arunca la dereaua din poveste. O intreb, de ce arunci gainile acolo. De-al dracu, imi zice. Numai ale mele sa moara? Lasa sa moara si lor. :))
Am mai fost sfatuit sa scriu carti dar am descoperit ca cititul de pe hartie dauneaza grav sanatatii. Tinerii din ziua de azi fac febra la ochi daca cietsc mult. Nu conetaza ca de pe ecran sau hartie.
O sa ma gandesc serios, iti promit. Sper ca una din carti sa fie terminata pana se apropie soarele de pamant si cade internetul. DOar asa…ne intoarcem la hartie. Bafta si multumesc de sfat!
Daca multi isi inchipui atunci cand citesc povestea ca e o nascocire se insala.
Tata, D-zeu sa-l odihneasca crestea curci si curcani si inainte sa-i taie le dadea boabe din visinata, bietele pasari se imbatau de-adevaratelea si aratau ca moarte asta daca nu stiai ce se intampla, apoi sfarseau un cuptor si cica pe vremuri taranii nu stiau de asomare 🙂
Da! Inainte sa scriu amintirea, ma gandeam ca undeva era, poate, un sambure de adevar. Faza cu boabele de visine am crezut-o. Nu e mare lucru sa arunci visinele la gunoi sau in curte unde pot manca pasarile. Insa ca s-au intors ratele de la gârla a doua zi, jumulite pana la piele….ma face sa rad si acum. 🙂 Mai ales, spunea mos Lambu, ca erau moarte de sete. Veneau de la gârlă. :)) Au ras in ziua aceea de s-au prapadit. Mos Lambu radea si se intrista in acelasi timp pentru ca tata nu-i credea povestea. Le dureau si capu`, auzi? Ma gandesc ca in acea vreme nu erau paracetamoale. :)))
🙂 Doar piramidon si ceva antinevralgice luate cu un pahar de vin 🙂
„Venite de la garla moarte de sete….” treaba era subtila, acum de atata online numai stie d’astea lumea, stii bancul ala, o rata intra intr-un bar, barmanul zice: Nu servim rate. Foarte bine zice rata, atunci dami ceva de baut! 😉