Tata se pricepea la povesti. Cica avea el in pod un sac de povesti bine legat si cand il rugam iesea pana afara, chipurile dezlega sacul cu povesti si lua una de acolo sa mi-o spuna.
Auzisem ici colo despre armata. Cum ca ar fi grea, cum ca se face si cate 3 ani.
-Da, mi-a zis tata. Eu am facut 3 ani de armata la marina si veneam foarte rar acasa. Dar, hai sa ma duc sa dezleg sacul cu povesti din pod si sa iti zic una. Zis si facut.
„Era intr-o iarna geroasa cand mi s-a dat permisie sa vin acasa. Asa de geroasa ca trosneau pietrele si crapau peretii caselor. Autobuzul care m-a adus din Constanta unde faceam armata m-a lasat la Tulcea. Cum era seara tarziu am luat-o pe jos pana acasa.
Ajuns in comuna Horia, Caut pe cineva sa ma gazduiasca peste noapte. O vadana, auzind ca sunt soldat se ofera sa ma gazduiasca:
-Si barbate-miu e in armata! Avem 4 copii impreuna. Dar hai in casa! (galca sa te manance, radea mama)
-Dar unde face armata?
-La Constanta. Il cheama Radacianu Nelu.
-Aaa, pai il cunosc. Face cu mine.
-Vaaai, ma duc sa ii spun si mamei, ca gazduiesc un soldat care il cunoaste pe barbatemiu. Ai grija tu de copii pana vin.
Dupa ce a plecat femeia, copii au inceput sa planga:
-Vrem lapte acru!-De unde sa va dau eu, ma lapte acru?
-Avem in pod.
Ma urc in pod si nu stiu cum fac ca am scapat strachina din lut plina cu lapte acru direct din gura podului in capul copiilor. Copii au inceput sa planga si mai tare. Am fugit.
Cu chiu cu vai, am trecut de comuna Horia si am ajuns in padurea de la Caprioara. Ger naprasnic. Fac un foc si pun sa ma incalzesc. Cand, aud scartait de pasi si glasuri. Ochesc un ulm din apropiere si ma urc in el.
Imediat isi fac aparitia o ceata de banditi care jefuiau satele. Aveau cu ei o oaie si un butoi cu vin.
-Ahaaa,zice unu din banditi, cineva a fost pe aici, sa ii luam urmele. Cum urmele nu duceau nicaieri, au renuntat.
-Sefule, hai sa taiem oaia si sa bem din vin ca suntem rupti de foame.
-Hai!
Au taiat oaia, au mancat si baut si satui fiind s-au asezat cu burtile in sus sa se odihneasca. Cum se uitau ei in sus asa, m-au vazut si pe mine in ulm.
-Iaaa, drace, da-te jos!…m-au prins si nu stiau ce sa faca cu mine.
-Ce facem sefule, il omoram, intreaba unul din banditi.
-Nu! Mi-a venit o idee. Nu am omorat pe nimeni asa ca o sa il bagam in butoi si punem capacul.
Si m-au bagat banditii, taticule, in butoi si au pus capacul. (mama radea de se prapadea).
Ce am facut mai tarziu? Credeam ca asta mi-e sfarsitul. Banditii plecasera de mult si nu stiam cum sa ies de acolo.
Dupa un timp, lupii atrasi de mirosul oaselor ramase de la ospatul banditilor, s-au strans in numar mare. Si erau atunci niste lupi cat caii de mari.
Unul din lup a venit langa putoi sa faca pipi. Arunci mi-a venit o idee geniala. Daca nu imi venea atunci acea idee, dragul tatei, tu nu mai erai acuma.
-De ce nu mai eram, tata?
-Taci ma, si asculta!
Si ce idee mi-a venit? Dau un pumn in cepul butoiului, scot mana prin gaura, prind lupul de coada si strig tare:
-Lupu baaaaaaaa! Rasuna din butoi mai ceva ca megafonul alora care anuntau filme la caminul cultural. Si unde mi ti-o ia lupul la fuga cu butoi cu tot. Si fugea lupul speriat de moarte, lovind cu butoiul cand de un copac cand de altul pana s-a spart butoiul si am iesit de acolo.
Si uite asa am ajuns in sat unde am cunoscut-o pe ma-ta. Dar asta-i alta poveste si ti-o spun cand mai umblu la sacul cu povesti”.
In zadar am cautat sa ajung la sacul cu povesti. Uneori o rugam pe mama sa ma ajute sa urc in pod sa-l vad si eu. Mama radea si imi zicea ca acolo numai tata are voie. Ca povestile trebuie sa stea acolo ca sa se coaca si daca umbla altcineva la ele, se sperie si fug. :))
Pingback: Vremea- Codurile multicolore, panica si nervii - Lotul Național de Țintar