Avem cinematograf în sat! Cuvintele astea le puteam rosti prin anii `80 când fiecare sătuc avea cinematograf. Era 1 leu intrarea și vizionam filme cu van Damme când era tânăr și ne înnebunea cu șpagatele lui.
Nea Gicu zis Macâru era responsabilul cu cinematograful atunci. El primea filmele aduse de la centru, el le derula și le lipea banda cu nu știu ce soluție. Tot el făcea reclamă la filme:
-Veniți în seara asta băieți, că am „Cei șapte fantastici”.
Adevărul e că în timpul săptămânii nu se prea înghesuia lumea la cinema dar în week-end erau toate locurile ocupate.
Într-o zi ne hotărâm câtiva băieți să mergem la cinema. Trebuia mai întâi să mergem la nea Gicu acasă să-l întrebăm dacă are chef de dat filme.
-Dar câți sunteți? Că pentru doi- trei inși nu merg să pornesc rabla aia de aparat.
-Patru inși suntem.
Dacă nu ieșea măcar de o sticlă de Vidra, nea gicu Macâru nu mergea să ne bage filme.
-Sunteți prea puțini. Mai căutați vreo câțiva.
-Dar ce film dai în seara asta nea Gică?
-Ăla cu floarea și doi grădinari.
-E frumos bre?
-Nu știu mă, ca ieri mi l-a adus.
Bun, trebuia să mergem să mai căutăm clienți. Eu m-am dus acasă să o chem și pe mama. A mers și bunică-mea.
-Hai mamaie că se dă florea cu doi grădinari.
-Hai fugi de-aici, cu Floarea? (baba credea ca o dă pe Florica la cinema)
Ceilalți au venit și ei cu câți au putut…s-au adunat câțiva.
Începe filmul. Adică mai întâi au început să orăcăie difuzoarele. Printre două note muzicale se mai strecura și câte un pârâit, câte o pocnitură. Apare și imaginea. Alb-negru, se înțelege.
-Nea Gicăă, țipă cineva, imaginea mai la stânga bre, că iese din panou.
Panoul era unul din panză albă, pe alocuri cârpită, pe altele tâiată și plesnită.
Odată dat drumul la film, nea Gică nu mai stătea în cabina de sus, ieșea la ușa de la intrare să nu cumva să intre vreunul gratis.
Filmul se întrerupea, se bloca, se mai lua și curentul. Deseori apăreau niște boșoalce pe ecran care se măreau, semn ca lupa aia de la aparat topea clișeul.
-Nea Gicăăă, s-a ars clișeul bre!
-Taci mă, în dumnezeu mă-ti. Nu mai zbiera așa că nu-s surd. Aprinde becul!
Becul se aprindea dacă făcea cineva contact la cele două fire din priză. Priza nu știu cine a spart-o. Cate odată se aprindea, căteodată săreau scântei.
Dura ceva timp până tăia și repara clișeul.
-Cum dracu l-a lipit ăsta de la Cerna, mă, crucea mamii lui… că e bucăți făcut.
Din sat în sat, tăiat și lipit, filmul ajungea să dureze doar o oră sau mai puțin.
La sfârșitul filmului, cu lacrimi în ochi, mamaia îl roagă pe nea Gicu să-l mai pună odată și sâmbătă, ca să-l vadă și nora Dana.
-Nu-l mai pun bre, că și așa e praf. Dacă-l mai tai de două ori, ăia din comuna Dorobanțu nu mai văd două minute din el. Doar începutul și sfârșitul. Și faza când plânge baba.
Și mergeam acasă unde nu era internet și nici tel mobil. Unde se întrerupea curentul după ora 22 și nu ne rămânea decat să socializăm pe întumeric. Subiectul de discuții, Like and Share din acea seară era „O floare și doi grădinari”. (Mamaia dacă nu știa să citească, tot credea că pe baba din film o chema Floarea).
Până Sâmbătă seară când nea Gicu Macăru a promis că ne bagă „Toate pânzele sus” din care nu am înțeles prea mult din difuzorul ăla. Plus că s-a strigat și huiduit mai tot filmul.
-Taci mă, în dumnezeii mă-ti, că s-a ars lampa!