Îmi place să scriu vechituri dinastea. Despre sat, ce a fost și cum era înainte. V-am povestit că aveam un cinematograf în sat.
Filmele se rulau în sala de bal a căminului Cultural. Cămin Cultural în care se desfășurau mai multe activități: Premierea elevilor, nunți,ședințele de partid la care nu se moțăia sub nicin chip, altfel ieșea nasol rău. Mai veneau scamatori dinăștia care faceau dispariția capului și aruncau cu niște cuțite în niște scânduri dinainte pregătite. Dar mi-a plăcut că in serile de Sâmbătă, după filmul lui Macâru, se făcea bal.
Înainte de bal fetele se făceau se făceau frumoase, atât cât le permitea bunul simț de atunci și cu ce aveau în trusa de machiaj.
Adică se dădeau cu oleacă de Nivea, își trăgeau două palme în loc de nush ce cremă de îmbujorat de la Avon și erau ca nou născute.
Băieții la fel. Se spălau în lighean în care se turna din abundență doi litri de apă caldă sau cât încăpea în el. Își fixau bine părul cu apă și sare de lămâie dacă era ziuă. Mergea și apa cu zahăr dar numai după căderea serii. Atunci nu erau muște.
Mă număram și eu printre ei. După tot dichisul asta, imi umpleam buzunarele cu semințe prăjite și ieșeam în sat. Nu înainte să îi dau un sms lui vecinu-meu Marcel să iasă și el.. Sms în limba morse cu lanterna, direct de la poartă pe fereastră.
Mergeam la film și apoi aștepatm ca muzicienii să-și aranjeze sculele. De muzicieni nu duceam lipsă. Îl aveam pe Marcel (Budală) care spărgea burduful la acordeon toată noaptea. Nu îi trebuia decât ceva gazolină din butoi și parcă uita să mai oprească sârba. Non-stop a fost inventat de el.
Mai era Costel Cojocaru la tobe. Moștenea meseria din tată în fiu. Spărgeau premierele, nu altceva.
Schimbul lui Marcel Budală era Marian Secui, un baiat 100% dedicat acordeonului. Când atingea Marian Secui clapele, plângeau și pietrele. Băga ăsta un vals de te îndragosteai și de Tanța lui Tumbăla care era un pic mai urâtă ca dracu.
În formația asta de 2+1, mai trebuia un gură cască care nu avea treabă cu dansul, să țină microfonul lânga acordeon. Trebuia instruit mai întâi. Microfonul se ținea la o oarecare distanță de acordeon că altfel începea să țipe boxele de îți spărgeau timpanele.
Cât timp se aranja formația, își făceau apariția și părinții. Păi ce credeați? Marginea sălii de dans cimentuită și plină de praf era ocupată de părinți. Numai dacă fixai privirea pe fusta unei fete… erai ori bârfit, ori însurat. Numai odată m-a surprins mama că mă uitam după o fustă mai scurtă că imediat m-a și luat în primire:
-Dacă te mai văd că te uiți după aia, nu mai ieși în sat niciodată.
Și dansam până după miezul nopții. Sârba, horă, batistuța, brașoveanca și încă multe dansuri populare. După ce se mai răreau din babe, treceam la ceva mai serios. Blues-dance, breakdance. Dinastea… la sentiment. Seara se termina cu „Matura”.
Nu știți ce e „ Mătura”? Păi înseamnă că nu știți încă nimic despre tinerii de demult. Mătura era dansul de imperechere. Perechile dansau pe o melodie iar un singur baiat dansa cu o mătură. Când se striga la microfon „Măturaaa”, perechile se schimbau căt se poate de rapid. În acest timp cel ce dansa cu mătura, o arunca jos și căuta să se imperecheze. Dacă reușea, atunci cine rămanea desperecheat, juca cu mătura.
Și tot așa timp de circa si ceva. Adică cât mai rezista Budală cu acordeonul și până transpiram șiroaie și se înnegreau gulerele cămășilor.