Alternativa pentru jocul „Balena Albastră” e dedicată prietenilor de pe Facebook. Oricare încercare de a transmite acest concept altor persoane, de pe alte rețele de socializare, nu va avea același succes deoarece numai pe Facebook socializarea atinge culmea relației intelectuale celei mai strânse, de până la o contemplare intimă, la fel, la același nivel, în comun.
Rezultatele negative ale acestui joc pot fi combătute numai de acel care înțelege că riscul asumat e o problemă gravă a educației. Copilul este nemulțumit de mediul în care există, iar Fructul interzis e mai dulce. Mitul Biblic ne spune că Adam a mușcat din mărul Pomului cunoașterii fiind prevenit să nu facă acest lucru chiar de Dumnezeu. Și atunci, din care motiv adolescenții îi vor asculta pe politicienii îngrijorați (unii corupți), odată ce ei singuri nu se înțeleg între ei, fac spectacole neplăcute la TV naționale în fața întregii țări?
„Nu am frică de nimică”
Educația tuturor timpurilor a avut scopul de al antrena pe ucenic în memorizarea informației, reproducerii ei și operării cu ea atât teoretic, cât și practic. Deci, scopul educației e socializarea. Partea intimă, lăuntrică a activității elevului, a fost lăsată baltă de la început. De aceea, în zilele noastre avem elevi ascultători, dacă nu docili, și elevi rebeli. Acest fapt se observă ușor prin criza încrederii dintre copil și vârstnic. Constatam periodic așa zisul„război al generațiilor”.
Cauza directă a crizei e intimitatea intelectuală abandonată. Cel vârstnic n-o cunoaște și se sprijină tradițional pe intuiție, iar noile generații sunt prea informate. Ele au o intuiție mai dezvoltată (decât la vârstnici) în privința intimității sale intelectuale – o taină aproape de iminență. Criza s-a copt. Saltul Cunoștinței e undeva pe aproape.
Tradiția veche poate și trebuie să fie schimbată!
Dar, totul continuă pe vechi. Partea intimă a educației actuale e limitarea. E dovedit practic: anume limitarea aduce cu sine și dezvoltarea. Aici, are loc o luptă internă. Copilul e limitat în timp. El nu mai are timp suficient pentru joacă. El e limitat în înțelegerea celor ce învață. E limitat în puterea sa proprie de a fi în rând cu alți copii. Iar educația, merge prin diferențiere. Concurența ațâțată cu scopul de a primi material calitativ înalt, om gânditor, se limitează doar la reproducerea informației pentru că copiii au puțină practică socială.
Așa dar, starea de depresie și stres îl urmărește pe copil oriunde nu ar fi el: Ce se poate sau ….ce nu se poate? Copilul nu mai știe de ce să se teamă și de ce nu. El nu vede lucrurile integrat și de aceea vrea independență, practică, manifestare a cunoștințelor sale, fie ele și mici. De aici, și explozia comportamentului, neascultarea rebelă. Bineînțeles, dacă nu apare altceva, o activitate tainică în spații ferite de ochii celor vârstnici.
În rezultat, frica copilului dispare. El devine un „anti exemplu!” Logica vârstnicilor se ignoră, iar activitatea jocului cu Balena e pusă pe logica creatorului acestui joc. Copilul stresat i se oferă ceea ce nimeni, niciodată, nu ia oferit. Acesta e respectul, încrederea în sine, îndemnul la fapte „mărețe”, independență, libertate. Jocul e acel spațiu unde virtualul și realul, ca și credința și știința, se contopesc, sunt identice. Practica intelectuală virtuală se realizează fizic ușor. Apoi, devine realitate….
Deci, nu jocul „Balena Albastră” e cauza directă a vulnerabilității copilului, ci metodologia educației moderne care-l prepară pe copil unilateral, doar din exterior, social. Intimitatea elevului e lăsată iraționalismului, preotului. Insuficient!!!
Același lucru se întâmplă și în alte „jocuri”: furt calificat, viol, viteză excesivă, sinucidere, terorism, crimă, etc.
Depășirea crizei încrederii
Respectul și încrederea acordată apropiaților noștri ar trebui să fie bazată pe o știință aparte, intimă. Încrederea, ar trebui fi tratată în rând cu lucrurile sfinte. Dar, iată, până se ajunge șa cele sfinte „ne mănâncă porcii”, adică unii oameni se folosesc de alți oameni în scop personal. Îi trădează. Și, nu-i putem învinui pe acei oameni pentru că așa e construită viața. Viața e luptă, iar bătălia contrariilor, dialectica, întotdeauna a fost pusă în capul mesei. Dialectica ne-a adus prosperitate, ne-a civilizat.
Jocul „Balena Albastră” e o armă intelectuală destinată distracției. Ea ar trebui să fie depășită de elevul cu intelect dezvoltat. Dar, care e acel suport necesar pentru intelectul corect? Intimitatea lui e lăsată intuiției, non-rațiunii. Oare, nu din acest motiv calea directă spre distrugerea părții vii a echilibrului intelectual creat dintre cei doi, jucător și program, e lipsa cunoașterii teoriei echilibrelor ?
Dar, la nivel social noțiunea echilibrului e prezentată prea simplu. Echilibru… De aceea în școli nu se învață ce e acela echilibru, iar meditația asupra echilibrului propriu zisă, lipsește. Cum să faci acest lucru, nu vă va spune nimeni. Din altă parte, copilul are nevoie de mișcare. El e inconștient și nerăbdător. Adesea exploziv. Frica nu este cel mai bun argument, dar anume acest argument e folosit și în școală, ca și în viața celor vârstnici în loc de îndemnul de a medita, cugeta.
În lumea actuală, nu e posibil de folosit reperele armoniei nici pentru cei mari, nici pentru cei mici. Legile faptice ale celor în vârstă sunt prea multe și greu de însușit, iar cele de raționament, opuse complementar, necesare pentru a crea echilibre de durată sunt ignorate de ….știință. Nu se trăiește în echilibru… Toată istoria omului e plină de război. Trăim ca pe un butoi cu pulbere. Asta e practica „științifică” a omului modern. Am greșit?
Din aceste motive, până a cunoaște legile faptice a codului penal, copilul nu are nimic, în afară de autoritatea părintească și scolastică. Teama. Ce argumente au polițiștii să le recomande copiilor din Dâmbovița? Teama și îngrozirea. Atât! Oricum, cineva va trece testul jocului mortal, se va prezenta ca erou, va proclama jocul, îl va distribui, recomanda și altora. Apoi, vor apărea și alte jocuri asemănătoare.
De aceea, soluția reală pentru stoparea jocului mortal nu este numai explicația pericolului jocului dat. Este insuficientă și dezvoltarea „revoluționară” la părinți a simțului de dragoste și grija față de copii. E prea complicat. E nevoie de ceva mai simplu. Foarte simplu! Ceea ce se ignoră. De a da copiilor primele noțiuni despre echilibru. E necesară Cheia Cunoașterii, o alternativă universală pentru oricare joc periculos.
Noțiunile elementare ale echilibrului
Dacă copilul are 12 ani , apoi, el e deja a întârziat cu 5 ani de la momentul când trebuia să primească primele noțiuni despre echilibru. El, e pe o cale deviată de la realitate. Copilul a învățat non-corect cifrele. Le cunoaște doar cantitativ. Calitatea lor însă, a fost ocolită.
Cifra 0 e Centrul, începutul tuturor lucrurilor, Sursă a cunoașterii, Origine a cunoștințelor. Totul se începe din nimic și se transformă în nimic. Așa lucrează natura. Uite la o plantă, o floare, o frunză…. Natura a pus în cifra zero două impulsuri: unul pentru sine, altul pentru om. Exemplu: țăranul pune sămânța în pământ, iar natura o crește. Relația om-zeu, nu este întâmplătoare, dar ateismul o neglijează.
Simbolismul ei științific e zero, nimic. De aceea, prin nimic trebuie de înțeles un plan, o tablă, pe care copilul își manifestă dorințele. Oricum, creierul nu trebuie tratat ca pe o tablă rasă.
Cifra 1, este un generator de alte cifre. Ea nu poate exista singură, pentru că dacă este unul, trebuie să fie și alt unu, non-unu, cel care o descrie. 1+1=2.
Cifra 2 stă la baza creației. E perechea, cuplul. Pe baza acestei cifre concepem Principiu binar: da-nu; lumină-întuneric; deschis-închis; etc. Asta e cifra creației: toate lucrurile se fac în doi, contradictoriu. Elev-dascăl.
Cifra 3 apare din relația celor două unități contradictorii, 1-1. Relația a două unități se dezvoltă de până la o altă cifră, a treia, dar ea nu e materială ci, intelectuală. Deoarece n-o putem identifica decât prin centru relației lor o putem însemna prin zero, 0. Scriem: 1-0-1. Cifra trei ne reprezintă vibrația: stânga-0-dreapta; inainte -0-înapoi; jos-0-sus. Astfel, prin triada, 1-0-1, putem însemna oricare axă a sistemului de coordonate, XYZ. Acum, putem „vedea” și calitatea localizată a cifrelor 1,2,3,4,5,6,7,8,9,0. Avem, 1-0-1, pe axa X , 1-2-3; pe axa Y, 4-5-6; pe axa Z, 7-8-9. Cifrele 0,2,5,8, sau 0-2-5-8, reprezintă un șir de cifre care ne descriu centrele tuturor proceselor care au loc în spațiu: stânga-0-dreapta; inainte -0-înapoi; jos-0-sus. Atât. Alte procese nu mai sunt în afară de spațiu.
Așa dar, cele 10 cifre reprezintă calitatea spațiului. Trei vibrații, ritmuri sau viteze lucrează la creația oricărui fruct natural. Dar, la creația lucrurilor artificiale? Doar, două…
De la calitate la cantitate
Prezentarea cuvintelor în triade, stânga-0-dreapta; inainte -0-înapoi; jos-0-sus, corespunzător cifrelor, ar trebui să ne intereseze. Triada, 1-0-1, reprezintă o structură generală și ar putea fi o măsură, formă utilă pentru sincronizarea oricăror altor cuvinte.
Acest „joc” e necesar pentru a coordona intimitatea cu realitatea, teoria cu practica, fapta cu raționamentul. Asta este alternativa propriu zisă destinată nu numai pentru „Balena Albastră” dar și pentru oricare joc periculos care va mai fi inventat. Toate jocurile ar putea fi depășite sau ignorate din start.
Vorbind în general, noi știm că partea opusă a generalului e particularul, vorbind de integritate –unitate, de intim-socialul, de raționament-fapta, de program-jucătorul, de contrariu-complementarul, de iubire-dragostea, de morală-etica, de ideal-perfecțiunea, etc.
Dar, concret, ce putem înțelege aici, dacă nu folosim forma, 1-0-1? Nimic. Unii din noi chiar confundă partea stângă cu partea dreaptă. Să aplicăm formula, 1-0-1, în calitate de Celulă a cunoașterii. Scriem: general-0-particular; integritate-0-unitate; intim-0-social; raționament-0-faptă; program-0-jucător; ideal-0-perfecțiune, etc.
Astfel, vom descoperi sensul ascuns al cuvintelor. Un singur cuvânt (unitar) e numai o frântură a celulei cunoașterii (celulă de spirit rațional). Prin triadă se prezintă cuvintele binare, împerecheate, ca concept unic integrat armonios, viu. Echilibrul are o direcție de la noțiunea de general (mare) le noțiunea de particular (mic), de la Macrocosm la Microcosm, de la natură la om.
Aceste structuri-echilibre sunt Celule importante ale intimității, gândirii. Ele pot fi analizate numai în scris, meditate, memorizate. Părțile lor nu mai pot fi confundate. Una e generală, alta-particulară. Particularul, socialul, faptele și perfecțiunea, ca cuvinte folosite unitar apar din integritatea generală pe care o analizăm noi singuri în direct și nu altcineva o face pentru noi prin exemple practice, „educative”. Elevul trebuie să gândească independent, iar rădăcina independenței sale e triada, 1-0-1.
Teama și iubirea sunt lucruri generale, iar particularitatea lor, încrederea și dragostea, apar prin o relație concretă care nu poate fi discutată numai prin lecții deschise. Asta e o relație proprie cu universul și e formulată în cuvinte: teamă-0-încredere; iubire-0-dragoste. Aceste celule, atomi indivizibili ai intelectului (oricum nu le-am numi) aparțin intimității, capacității de a medita comparând cuvintele ca pe o tablă albă. În rezultat se va forma acel intelect, 0, care va emana nivele mai elevate de comportament și etichetă socială.
Cred, că se va înțelege că prețul omului nu e trupul schingiuit eroic în joc (un risc inutil), ci, capacitatea lui de a crea lucruri adecvate naturii, frumoase, unde formula 1-0-1, armonia și iubirea față de sine și Univers e mai presus ca orice. Aici, în preajma cifrei 0, nimic, la distanțe mici, are loc armonia, integritatea cu familia, școala, poporul său.
Acolo, la distanțe mai mari, prea mari de centrul, 0, al echilibrului cercetat (dacă se cercetează) se începe antagonismul, extremismul, rătăcirea, confuzia și dorința de a se ascunde undeva (în munți, mai aproape de zei sau în subsol lângă comoară, sau în alte spații mai triste). Dacă formula, 1-0-1, vă este cunoscută, e clar. Trebuie să te întorci acolo, de unde ai început. Să uiți totul și să începi de la capăt, pe nou, de la 0. Iar dacă nu, atunci, începutul e altul… Unul vechi, deviat de la realitate, formulat arbitrar de cineva, non definit prin echilibru și de aceea, cu destinații imprevizibile.
Nimic nu apare și nimic nu dispare. Forma nouă de viață va apăre în un alt corp. Poate cu un intelect mai înalt decât, 0, decât cel care a fost inițial tratat ca nimic și de aceea ignorat, iar cu el și planul inițial vital… pustiit.
Vrea omul ori nu vrea, el va trebui să cunoască. Omul Nou e programat la viață eternă, să fie mai sus de oricare program inventat de omul egocentric, modern. Să supraviețuiască cei 120 de ani. Astfel, nici legea de raționament, nici cea faptică n-ar trebui să lucreze separat, ci, numai în doi. Intuiția e mai sus ca logica. Crede în profesor! Dar, mai există Credința în rațiune, capacitatea de a învăța a pune cuvintele logice corect, structurat: raționament-0-faptă. Acest joc rațional va fi cel mai puternic din toate jocurile și îl va scoate pe oricare copil din acele extreme pe care Educația prin diferențiere (irațională prin cantitatea enormă de informații însușite) n-o poate garanta. O vedem practic.
Dați copiilor voștri cheile cunoașterii! (Triada 1-0-1, e numai una din chei). Acest „joc” poate genera o poziție civică personală, o alternativă vitală pentru oricare joc mortal. Cheile cunoașterii, le puteți lua singuri prin acceptarea alături de Tradiția veche faptică, iluzorie (artificială, „strămoșească”), a Tradiției noi, de raționament, Origine a cunoașterii (naturală), Paradigmă a gândirii spațiale, condiție de prevenire a oricăror cataclisme sociale, chiar apocaliptice. Așa, cantitatea se va sincroniza cu calitatea, cu armonia, perfecțiunea mentală sau desăvârșirea intelectuală.
Articol publicat cu bunăvoința domnului Victor Deleu.(foto Facebook)