La cur bașinele trosnesc. Scuze, greşeală de tastare.La curba şinele trosnesc.
Nu e adevărat! Mult timp am străbătut distanta Tulcea-Buzau cu autocarul. Autocar este spus prea mult, când de fapt era un microbuz, un maxi taxi, unde nu puteam bea o cafea şi îmi bâțâia telefonul în mână ca pus la 380. Încă de când intram în el, dădeam cu capul de pragul mult prea jos. Nu apucam să mă așez, ca şi pornea Vasile şoferul cu a 3-a de pe loc, de mă azvârlea în braţele cucoanei aflate pe ultimul loc.
Să beau o cafea în microbuz? I-aţi gândul. Ghemuit în poziţia de aterizare pe un loc aflat deasupra roţii din spate, îmi tremura mana în care aveam telefonul precum popa cu cădelniţa. Aproape să îmi blochez şi telefonul pentru că nu reuşeam să bag pin-ul corect.
O frana perfectă la un semafor care se făcuse roşu mă face să dau cu capul de fotoliul din faţă şi să-mi aduc aminte de mulţi sfinţi. Şi care mă convinge să mă dau jos şi să încerc mai departe cu trenul. După mulţi ani. Mă şi vedeam înghesuit în tren că pe timpul lui ceaşca, în vagoanele urât mirositoare, ţigani cerşetori cu aocrdeonul, cântând jalnic „Groparule nemernic”.
Am gândit greşit. Încă de când am intrat în vagon, o ambianţă plăcută, un aer respirabil şi răcoritor m-a întâmpinat.
Loc… destul, cât să te aşezi confortabil şi să stai picior peste picior. Mai mult, vagon amenajat pentru gameri parcă. Priză de perete iar în fața fotoliului, o măsuţă perfectă pentru laptop şi mouse.Curios, mi-am băgat numai un pic nasul la clasa 1. Spital privat, nu altceva. Vagonului, de un alb stralucitor. îi mai lipsea căteva asistente cu halatul intrat la apă.
Până să mă dezmeticesc, trenul s-a şi pus în mişcare. Mi-am făcut liniștit o cafea instant și am savurat-o cu plăcere, fără sa îmi bâțâie mâinile ca unui apucat. Trenul nu a mai oprit decât în staţiile importante, aşa că din două sărituri am şi fost la Buzău.
Aşa că pentru cei ce au posibilitatea să călătorească cu trenul, recomand cu căldură CFR-ul. Staţi liniştit, au şi aer condiţionat.