Hai liberare! (partea a treia)

După două săptămâni de la repartizarea la unități, îmi fac cu adevărat valiza și mă urc la autobuz să plec în armată. Spre deosebire de rândul trecut, înstația de autobuz nu era nimeni. Nici să îmi ducă valiza dar nici să mă petreacă. Eram trist de-adevăratelea acum. Plecam în necunocuscut dar mă încurajam la gândul că, nah, fac și io armată și vin un bărbat adevarat înapoi.

Unitatea era la Palazu Mare de Constanța. Mulțumesc lui ”mnezo că nu m-au trimis în celălalt colț de țară sau la altă armă. Ajuns în Constnța..lume pestriță. Majoritatea cu valizele după ei. Căutam peronul de Palazu Mare. Nu îl găseam. În apropierea mea era  un tânăr de-o seamă cu mine și incerc să intru in vorbă cu el.

-Bă, salut! Știi cum ajung la Palazu Mare?

Deodată s-a luminat soldățelul meu, căci și el târâia o valiză cât toate zilele după el. Mă întrebam ce-o fi băgat atata în ea.

A început să îmi turue ceva. Nu înțelegeam ce. Zic, Lucică, ai surzit de-a binelea.

-Repetă te rog ce ai zis, nu am înțeles nimic. Am înțeles în cele din urmă că el este ungur și, fâlfâindu-mi o hârtie mai sus de nas, am observat câ și el cauta Palazu Mare.

-Bine măi, Vargos Gregore, sau cum dracu îl chema în ungurește, hai să căutăm. Mă simțeam responsabil acuma, să-l duc la unitate. Dar eu eram mai prost ca el.

În cele din urmă, vedem un cadru militar.

-Bună ziua, căutăm să ajungem la Palazu Mare.

-Mergeți la poartă și urcați in autobuzul cu nr. CT……

L-am găsit. Pff, era full. Nici aici nu am avut norocul să apuc vreun loc. În autobuz se vorbea toate limbile. „ Unde mă duc mai nene măi?” ,mă gândeam. „Doamne, ce păcat suprem am făcut?”

Intrăm în Palazau Mare. Un sătuc mai mult sau mai puțin cunoscut de restu lumii. Așezat pe malul unui ghiol, dincolo de Delfinariu. Coborâm la unitate. La poartă ne întâmpină doi sergenți care mai târziu ne vor instrui.

-Control la valiză, ne zice Brighiu Vasile , un ditai sergentul cât un munte. După cum se vede, Sergentul Brighiu lua armata foarte serios. După muți ani, l-am cautat și găsit dornic să îi mulțumesc pentru că a scos un bărbat din mine. Nu mi-a răspuns la cerere. Treaba lui..sănătos să fie. Pe Sergentul Costache Robert nu l-am gasit.

-Ce ai în valiză, mă întrebă?

-Păi…o pasăre, zic fasticit și uimit de îmfățișarea lui.

-Ha ha ha, o pasăre? Dar altceva? Mă refer la cuțite, arme albe, steluțe, nunceaguri?

-Nu!

Mă pune să semnez  condamnarea la chin și mă trimte în platou. Io..de unde dracu să știu ce-i ăla platou? mă duc după ceilalți. După câteva ore vin torținarii care timp de un an mi-au fost capitan, plutonier și sergenți de instrucție.

-Dragi soldați! Din ziua de azi, cand zic drepți nu mai mișcă nici copilu” în pizda mă-si. Să vină cutremurul din ”77,  musca să vă intre în nas și urechi…nu mișcați. Mâine vi se vor  preda uniformele iar de poimâine, după ce scăpați de mirosul de pizdă. vom începe instrucția de front. Deci de pimâine vă vom fute.

-Veți rămâne gravizi, completează Sg. Brighiu, râzând. Un râs parcă desprins din fimele de groază cu bau-bau intr-o pădure întunecată.

-Marș la dormitor!

Băga-mi-aș picioru”, zic. M-a mâncat în cur să dau bani pe frumusețe de Napoleon și s-o dau maiorului de la Comandamentul Tulcea să pot face armată. puteam la fel de bine să o beau eu coniacul și să stau dreacu liniștit langă mama.

În dormitor, ne-au intâmpinat niște paturi de campanie, din-alea care in loc de arcuri aveau niște benzi de tablă și peste benzile de tablă o amărâta de saltea. Nu tu cearceaf, nu tu plapumă..ce mai..fără lenjerie.

-Dom” Segent, îndrăznesc, dar nu sunt făcute paturile.

-Dar unde te crezi aici, tună Brighiu, la mămica acasă. Marș la magazie și i-ați lenjerie.

M-am dus, luat și semnat de primire. lenjerie ..mai puțin albă, roasă de căți soldați au tăvălit-o și de  amar de spălături.

Vine seara. Stăteam la vorbă în dormitor.  Unii ziceau de veterani. Veteranii erau soldatii cu un ciclu mai devreme ca noi. Deci aia care aveau deja 6 luni de armată. Cică aia ne-ar fute cel mai tare. Însă nu i-am vazut. Cel puțin pâna după ce s-a terminat programul cadrelor militare și au plecat acasă.

Ei, după ce s-a terminat programul și cadrele militare au plecat acasă, mai puțin ofițerul de serviciu care iși avea biroul nu știu unde, și-au făcut apariția și „veteranii”.

Au intrat în dormitor. Deși nu purtau niciun grad, trebuiau respectați că,nah, ei sunt mai vechi aici.

-Control al valize! , zice Manda, cel mai al dreacu veteran.

Deschid valiza. Din valiză a ieșit o diversificată aromă. De pui, chiftele, prajituri și ce amai putu face mama pentru soldățelul ei.

-Ooooo, băi, tu ești nebun, îmi zice Manda. Tu u știi că în spital și în dormitor de altfel, nu ai voie cu mâncare perisabilă?

Acum înțeleg de ce Sg Brighiu mi-a zis la poartă sa îmi mănânc cat se poate de repede „pasărea”.

-Ia, hai, aruncă aimentele pe geam că acu vine colonelul și e vai și amar de tine dacăa te prinde cu mâncare alterabilă. Vrei să facă șoarecii pui??

Mă execut, ce să fac. Un veteran a deschis geamul și a început a-mi arunca mâncarea pe fereastră.

După ce au aruncat toți alimenetele pe geam, au plecat veteranii noștri. Au trecut la alt dormitor.

Mai târziu, intră un camarad.

-Bă, voi știti că este chef în dormitorul veteranilor?

-Cum, ce chef??

-Pai aia ne mănâncă mâncarea. M-au chemat să dau cu mătura pe acolo. Aveau 4 paturi alturate iar pe paturi…mâncare împărătească. Branza, carne  friptă, pui fierți, ouă, smântână…ce mai. în piață nu găseai ce se gasește la ei.

-Păi cum dreacu mă?

-Uite așa, cat timp ne-a aruncat nouă mâncarea pe geam, afară stateau alții cu patura deschisa  și mâncarea cădea în pătură. Și noi am mâncat ceai cu bromură să nu ni se scoale și nițică paine cu magiun, la popotă.

Dragii mei, scumpii mei..un val de tristețe m-a cuprins. Încă din prima zi mi-era dor de casă. De mamă și de dereaua unde am copilărit. Mi-am dat seama in căteva ore că armata  nu e altceva decăt o  adunătură de nenorociți unde te învață cum să omori omul. (va urma)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.