Azi am fost la cimitir de am curăţat mormintele părinţilor. Băă, mulţi morţi acolo! Şi mai răi, şi mai buni. Şi bogaţi dar şi săraci. Toţi… la un loc! Cimitirul nu face deosebire, să ştiţi! Pentru el eşti doar un simplu decedat. Ăsta-i statutul când intri ultima oară în el. DECEDAT! Cum treceam printre morminte, îmi atrage atenţia un mormânt al unui sătean. Om bun, cu suflet, nu a supărat pe nimeni, săracul. A reuşit să-mi smulgă un zâmbet larg, amintindu-mi de el.Şi nu numai de el. Pe cei care au fost lichele, nu i-am băgat în seamă.
De-aia spun: Fii om în viaţă, bun, darnic. Ajuta cât poţi. Nu că zice biblia ci pentru că zic eu. 🙂 Lasă ceva în urma ta. Nu înţelege greşit. Nu fi lacom şi zgârcit o viaţă întreagă să vadă cei de după moartea ta ce ai „reuşit” în viaţă. Nu fi gelos și invidios că alţii au ajutor social de 140 de lei şi tu ai numai 1400 că munceşti. Nu-l bârfi, că te aude. Dă-i bineţe şi schimbă o vorbă cu toţi cei ce îi cunoşti, nu trece ca boul pe lângă om. Ajută-l cat poți și cu cât poți. Nu- judeca, poate a trecut prin multe necazuri. Pentru că nu ştii până unde ai bilet în trenul numit Viaţă! Şi s-ar putea să cobori din tren înaintea altora, acelora ce i-ai duşmănit, bârfit, batjocorit, înjunghiat pe la spate. Iar staţia unde coborî se vede în poză. Acolo, în perimetrul acela, laolaltă cu bogăţii şi săracii. Nu fi atât de sigur că dacă trăieşti în mod sănătos, ai bilet pe distanţă mai lungă. Vorba unui amic bune de-al meu: Poţi muri şi stând pe scaun sau în cadă, înconjurat de gagici. Poţi muri oricând, sănătos sau bolnav.
Fii om!! Fă că acei ce vor intra în cimitir după moartea ta, să zâmbească şi să îşi umezească ochii privind la statutul tău scris pe cruce: DECEDAT. Şi să mai întârzie o clipă să două, amintindu-şi de tine. Altfel vor trece nepăsători, nebăgându-te în seamă, neamintindu-şi de tine, ce ai fost şi ce ai făcut. Vei fi atât decedat cât şi UITAT. De prieteni, de rude, de copii iar mormântul îţi va fi plin de ierburi. Sau curăţat parţial, din obligaţie. Sau mai nou, trântit două roabe de mortar peste mormânt, să nu mai crească iarba. Să nu mai fie nevoie să vină nici măcar din obligaţie. Nimeni nu s-a întors din morţi. Nimeni nu poate spune că vezi sau nu vezi ceva de dincolo.
Fii om, treci prin viaţa astfel încât să laşi ceva în urma ta. AMINTIREA! Singurul gând care te reînvie!
Superb spus!
Oameni dragi sa stiti ca Dumnezeu vorbeste cu oamenii si o va face si mai evident in viitorul apropiat. Eu vorbesc cu Dumnezeu ca cu Cel mai bun prieten al meu. Cand sunt singur vorbesc cu Dumnezeu despre orice si El imi raspunde. Imi raspunde din paginile Bibliei pe care am studiat-o si o citesc in continuare. Oameni buni vorbiti cu Dumnezeu si lumea va deveni mult mai buna. Cica oamenii fac ce vor cu viata lor dar ei dorm si nu stiu tot ce se intampla in corpul lor. Satan a zis ca omul va ajunge ca Dumnezeu cunoscand binele si raul si Dumnezeu ii lasa pe oameni sa vada cum ei ajung ca El cunoscand binele si raul. Singura mare diferenta este ca omul moare cunoscand binele si raul. Eva credea ca Satan ( sarpele posedat ) o indruma spre o viata plina de succes. Dar vai, a fost amagita de Satan. Oamenii spun ca fac ce vor cu banii lor fara sa le pese de Dumnezeu, dar asta e o nebunie pentru ca ei se indreapta spre moarte si cum se asteapta ei la viata vesnica daca Il reneaga pe Dumnezeu care necontenit are grija de corpul lor ca sa functioneze? Oamenii spun, cum are grija de cei bolnavi daca corpul lor se degradeaza pe zi ce trece? Dar ei uita ca sunt si oameni sanatosi, iar unii bolnavi sunt vindecati de Dumnezeu cu asistenta medicilor. Lumea e bantuita de spiritul lui Satan si daca nu vorbesc cu Dumnezeu cand sunt singuri vine Satan cu ideile lui. Cei care au facut vaccinul anti-Covid nu l-au facut de la zero ci s-au folosit de lucrurile facute de Dumnezeu. Niciun om nu a costruit vreun electron, vreun proton. Voi aveti o comunicare apropiata cu Dumnezeu?
Prietene, ti-am aprobat al doilea comentariu. adica asta, pentru ca primul nu a trecut filtrul. Dupa cum vezi, orice comentariu trece pe la mine inainte sa fie aprobat. NU pe la dumnezo, nu pe la Bill Gates sau Adam si Eva dar mai ales NU pe la satan sau ce delirezi tu.
Si nici acest comentariu nu este legat de subiectul articolului scris de mine si nu de dumenzo. Cand vrei sa iti expui gandirile bolnave, te asiguri ca scrii cuvintele potrivite fara sa jignesti, altfel iti iei un block mai mare decat tine. Pai asa te invata dumnezo cand vorbesti cu el? Sa imi spui ca scriu numai prostii in site? Pe viitor alegeti cuvintele sau, iti faci singurel un site si scrii acolo cat vrei si ce vrei, inclusiv cuvintele pe care ai fi vrut sa fie aprobate in primul comentariu. Nu uita, aici eu aprob si nu menzo.
Spune-i asta cand mai vorbesti cu el!!
Ca raspuns la ultima intrebare, da, am comunicare cu dumenzo si am sa-i spun ce ai facut. Adio verdeata si la dreapta lui!!
Ai zis-o Domnule!
Funny, funny.
Long live the king, our saviour!