Hai liberare! (Partea întâi)

Acest articol este scris în special pentru cei ce  cei ce iși  aduc aminte de acea zi. Ziua în care s-au trezit cu poștașul la poartă și in loc să le aducă alocația…le-a adus ordinul de recrutare-încorporare.

Eram la fo 19 ani și ceva când am primit hârtia aia. Ca și tineretul din ziua de azi, care se roagă la nenea prim ministru și la guvern sa nu dea OUG-ul care spune că trebuie sa te duci obligatoriu la armată, m-a apucat un bâțâit incontrolabil de încă cum am citit ordinul. Mă interez și aflu că și cei cu un an mai mici ca mine, sunt chemați și ei.

În speranța că nu se supară „leții” mei, cei de-o seamă cu mine , voi da câteva nume reale. Sorin Corcea, Nicu Bodorin(Vârlan), Gigi Boris, Stelică Mircea, Ștefan Florin și fratele lui Ștefan Marian, Mâță Lucian și mulți alții au primit în aceeași zi marețul ordin de încorporare.

Cum nu știam cu ce se mănâncă astfel de ordin, întreb șeful de post.

-Păi nu ți-e clar? Faci valiza și te prezinți la comandamentul militar din Tulcea în ziua de, ora de.

Zis și facut. Adică mama a făcut, pentru ca eu si leții mei o duceam numai în chefuri. Dimineața pilți,la 12 beți, seara, mangă. În ultima seară ne adunăm a cărciumă pentru ultimile retușuri. Praf!! Eu și Gigi Boris ne înțelegem să uăm o sticlă de coniac napoleon, coniac în vogă la vremea de atunci. De ce? Ca să ne dea pe amândoi la aceeai unitate militară. vorba aia: Unde-s doi…nu știu ce e.

Fac rost de o valiză, O frumusețe de valiza, din lemn, pe care erau scrijelite frumos 1975 București, 1976 Călărași și tot așa până a ajuns valiza în mainile mele. Și eu trebuia sa scrijelesc, la momentul potrivit, anul în care m-am liberat.

Mama a bagat în valiză tot ce s-a putut, doi pui fierți, o pâine de casă mare și frumoasă, fo 60 de chiftele, un prosop, săpun, pastă de dinți ( o să vă spun cu altă ocazie ce am făcut cu ea),  cană… și minimul de țoale admise să șe iau cu mine.

Vine și ziua Z. Eram toți în stația de autobuz care ne ducea la comandament. unii au plecat de seara la Tulcea pentru că, deh, sa nu cumva să întârzie la apel. Am rămas foarte surprins că din toți cei chemați, numai eu îmi făcusem valiza.

-Păi cum măi fraților, nu v-ați făcut valiza?

-Nu măai, că mai întâi ne cheamă pentru nu știu ce, ne distribuie pe unități, ne dă o hârtie la mână cu nuărul unității și localitatea. Abia peste două săptămâni ne ducem direct la unitate.

-Cum mă, că mie mi-a zis organu ca să îmi fac valiza.

-Tot posibilul, zice un leat, poate te ridică mai reede. dacă așa a zis organul.

-Oooo, zice Gigi Boris, păi dă-mi mie valiza săa ți-o duc! Așa e obiceiul un prieten, in ziua încorporarii, duce valiza viitorului soldat până la unitate, dacă vrea să il conduca. Parcă era ultimul drum…

Vine și autobuzul. Era cât de cât aglmerație si se cam inghesuia lumea. Eu… mai puțin. Gigi Boris cu valiza mea, se strecoară și urcăa printre primii.

-Unde te duci măi băiatule, îl intreabă soferul.

-La armată, zice Gigi, mai în glumă.

După câteva zile de chef și nedormit, Gigi avea o față care cerea milăa. Ca și fețele noastre, de altfel.

-Hai, urcă. ție nu îti iau bani de bilet. Să ai armată ușoară!

Am simțit cum îmi năvălește săngele în obraji…

-Neneeee, strig, minte bre! Valiza e a mea! Când ajung la șofer,  caut să îi demonstrez că eu sunt cel ce pleacă în concentrare.

-Uite, bre, actu la mână, semnat, parafat. numele meu, a mea e valiza, de ce îmi iei bani de belet??

-Hai lasă gluma și scoate banu că așteaptă lumea.

Am scos banu și am plătit, pe când ceilalți radeau infundat pe locurile din spate. Eu în picioare bineînteles. (Dacă va plăcut peripeția, comentați și vă mai scriu ce s-a întâmplat în comandament. Întârziasem, se înțelege. Și ordinul e ordin).

1 Comment

  1. Pingback: Hai liberare ( partea a doua) - Lotul Național de Țintar

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.