Hai liberare (partea a doișpea- Vine Poșta)

În armată este ca și pe Facebook-ul din ziua de azi. Găsești toate soiurile de oameni. Și proști și tâmpiți. Frumoși dar și un pic mai urâți ca dracu. Spre deosebire de Facebook, amicii aștia sunt reali, palpabili și nu le poți da block. Te „închiedici” zilnic de și te întrebi ce poruncă ai încălcat ca să meriți asta.

Cu puțin înainte de depunerea jurâmantului militar, vine pentru prima oară poșta în unitate. La bibani. Relațiile  erau foarte durabile în acele vremuri. Nu exista mobil și implicit nici Facebook să îi poți da flit în două-trei zile persoanei iubite. Adică, știți voi, azi am iubită și până mâine m-am și certat cu ea. Nu…atunci un mesaj se așternea pe hârtie, bine calculat ce scrii. Hârtia trimisă prin poștă face trei zile. Până citește aia acasă, până gasește un pix să îți răspundă, mai durează trei zile. Răspuns primeai după o săptămână, tot la fel de bine calculat.

Vine ăsta cu scrisorile. Eu nu am avut bucuria să primesc nimic de la iubită.  🙁

Credeți că dacă nu v-a raspuns instant iubita pe chat-ul de la Facebook este motiv să te întristezi sau să intri la bănuială? Atunci nu cunoști emoția când nu îți răspunde două luni. Nu ai ce face. De fapt ai timp să gândești înainte să scrii vreo porcărie pe chat și să îți iei adio de la relația abia ieri începută.

În schimb mulți leți de-ai mei au primit scrisori. Care de la iubită, care de la părinți. Am avut colegi de armată care nu aveau părinți și le scriau bunicii sau rude de grad 1. Bucurie mare pe capul lor. Crezi că dacă  ai primit un jaf de tabletă de ziua ta sau dacă ai primit o floare de Saint Valentin, ai primit cine știe ce?? Să fi văzut bucurie reală pe chipul unui soldat care a primit o scrisoare în armată. Putea fi și de la cel mai mare dujman al lui, bucuria era reală. Scrisoarea aia era sfântă și se pastra ani de-a lungul. Nu ca pe Facebook sau telefon, apeși ca fraieu o tastă și e „delete”.

Îmi aduc aminte bucuria unui leat. Alexandru și nu mai știu cum îl cheamă. Era dintr-un sat, așezat undeva în munți. Baiatul era crescător de oi, meserie transmisă din tată în fiu încă de la rădăcini. Din Decebal în Alexandru și cred că încă mai departe până în ziua de azi. Nu știa carte sărmanul om. Am reținut numele lui (timp de 23 de ani) Alexandru pentru că în momentul în care și-a auzit numele în gura poștașului, pufnise în plâns.

Nu știa carte sărmanul. Era cioban, De-aia l-au băgat și la G.A.Z.( gospodaria agro-zootehnica a unitâții). Se bucura enorm când a primit scrisoarea. Mă uitam la el cum se plimba de colo colo cu scrisoarea în mână și radia de fericire deși nu o citise…pt că nu știa carte.

-Alexandru, se aude vocea sergentului Costache Robert. Poți citi scrisoarea? Dacă vrei, mergem într-un loc ferit și te ajut eu.

Alexandru nu știa ce să facă. Gandea și cam încet… nu știa la ce să se aștepte. Figura lui trăda bucurie un moment, apoi tristețe ca apoi din nou bucurie. Practic omul era încurcat și nu știa ce va găsi în scrisoare.

-Citiți-o aici dom sergent, își ia Alexandru inima-n dinți. Și sergentul începe pe un ton duios și melodios cum numai Costache Robert putea așa ceva.

Scrisoarea conținea mesaje atat de a părinți cât și de la frați și surori. Scrisoare scrisă de altcineva. Redau cateva fragmente, atăt cât mi-au reținut atenția:

                                                                Dragul meu Alexandru

Te putem anuța că suntem bine, sănătoși. Tata este în munți cu oile și noi ajutâm pe acasă ici colo, cum ne știi. În sat nu au fost prea multe întâmplări. Prietenii întreabă dacă mai știm ceva de tine și le-am zis că nu. Sperăm să reușeti să ne răspunzi la scrisoare și să ne pui o poză cu tine îmbrăcat soldat să te vedem și noi.

Costică (fratele mai mic al lui Alexandru-n.r.) iar s-a batut cu nebunul lui nea Gheorghe. Cică s-au împins la bufet și s-a iscat tărăboi. Culmea e că tot ăla s-a dus la poliție și l-a amendat pe Costică.

-Așa-i frati-miu, ne luminează Alexandru cu un rânjet de cretin.

De Mihaela nu mai știm nimic. Eu zic să nu te mai uiți după fufa aia. Se auzea că după ce ai plecat la armată, se vede cu altu din celălalt sat.

-Las-o dracu, radea cu gura până la urechi Alexandru. Gârlă să fie că broaște sunt destule.

-Ți-a făcut-o, râdeam și noi. Măcar i-ai tras-o ca să o notezi ca folosită?

-Daaaa, zambea Alexandru, i-am dat și un borcan de gem.

Cum v-am zis, nu erau telefoane mobile, tablete, flori pe piața și nici dolari, euro în vremurile acelea. Mituia omul cu ce mai avea în cămară.

Ieri a coborât tata de la stână și daca a văzut că îți scrim scrisore, mi-a zis să te anunț că a murit capra aia neagră luată de tine de la târg. A fost mușcată rău de lupi și până a doua zi a murit.

Măi, și când mi ți-a rupt-o Alexandru la plâns…dar plâns cu lacrimi de crocodil. Oița mea…vai, oița mea, se tânguia mai rău ca o mamă la moartea copilului ei drag.

Ne uitam ca proștii unul la altul și nu înțelegeam de ce dracu nu plânge după Mihaela care îi  dădea țâță altuia și plânge pentru o răpănoasă de oaie.

-Stai mă leatule, încercăm să-l calmăm pe Alexandru, care pângea în hohote cu ușa în brațe. Las-o naibii de oaie că îți cumperi alta.

L-am împăcat, insă mult timp a rămas cu privirea pierdută, exact ca în filmul cu Vandana după ce orbise.

Băi omule, exclamă făcându-și cruce sergentul, așa ceva nu am mai văzut sa mor eu. Ce poate să facă un animal din om! Dar ce sentimente profunde l-a legat de acea oaie, nu am mai văzut.

Pentru Alexandru a fost o zi în care și-a căpătat porecla. Miștocarii, ii strigau în batjocură imitând vocea oilor:

-Beee, beee, cu voci care subtirele, care groase de berbec bătrân. Vai de capul lui!

 

De-aia vă spun. Crede-ți că ați cunoscut pe internet destule persoane nelalocul lor. Și că le cunoașteți așa bine sufletul? Sau dacă nu pe internet, în realitate. Credeți că ați cunoscut destule persoane încât sa vă dați seama în ce lume trăim?

Greșit! Numai în armată gasești și proști dar și inteligenți în adevaratul sens al cuvântului. Și frumoși dar și urâți. Așa de urâți încât îți aduci aminte de ei toată viața. Numai în armată română, adunătura  de cele descrise mai sus , unde te învață să omori omul.

 

Pupici!  😀

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.