Greu de ucis

„Femeia e cheia” – vorba de duh.

Mă, ia stai aşa? Cine dracu a zis asta, mă? Păi să ai o soţie crezi că-i aşa de uşor? Ea… trebuie mulţumită. Trebuie, mai întâi să fie ea fericită, şi apoi tu. Dacă mai ai timp. Păi fiind, cum am zis şi în alt articol, sexul frumos, sensibil, scumpă, ca un trandafir etc, trebuie să simtă ea mai întâi fericirea şi apoi tu, bărbatul.

Cum să faci soţia fericită decât să.. îi dai, să îi faci cadouri? Să vadă ea ce soţ iubitor şi atent este chiar dacă se supără atunci când îi zice: „Hai lasă-mă dracu, că nu am chef acuma, am o migrenă”. Şi trebuie să stai cuminte într-un colţ, să nu ia foc ceva. Doamne fereşte să-i dai vreo palmă că se smiorcăie 3 zile, încă 3 mai stă supărată, şi apoi în weekend se uită chiorâş la tine. Nu mai zic că sare mahalaua şi tot neamul în capul tău cu mic cu mare, cu „ce dracu te-a apucat, îţi baţi femeia, de-aia ai luat-o?”.
Dacă îmi dădea ea vreuna în freză, de stăteam cu ochiul umflat o lună, nimeni nu mai zicea nimic. Ci doar „Bravo ei, să nu creadă ei că suntem proastele lor”.

Aşa, şi cum ziceam, hai să îmi fac şi eu fericită femeia. Am văzut că tot îi strălucea ochii după nişte cercei din argint şi cum… am pus deoparte nişte bănuţi, câştigaţi cu greu şi ţinuţi să nu se cheltuie din ei, şi mai greu.. hai să îi cumpăr. Merg în argintărie, iau cerceii, dau să plec şi.. mi-am adus aminte că ea are două perechi de găuri la urechi. Să-mi bag piciorul, bine că nu au adus africanii modă cu 30 de găuri în urechi.

Aşa că, nah, să îi mai cumpăr şi o pereche de „bobite din perle”, aşa.. ca să nu-i stea şi a doua pereche de găuri ne penetrate de ceva.

Bucuros că mi-a rămas de-o cafea în buzunar, mă duc acasă cu un rânjet de la o ureche la alta. Şi cum mi-am adus aminte că nu prea am timp să o alint zilnic, îmi rup fo 15 minute din ziua mea preţioasă şi încep:

– Draga mea, scumpa mea… (nu le prea am cu alintatul şi vorbe din astea rostite din an în paşti)
Se uită la mine cu o privire surprinsă. Expresia feţei îmi transmitea mesajul: „Ce naiba ai, ai băut apa de la câine?”

Continui:
– Mă ierţi puişorule că nu am avut aşa mult timp de tine, stresul şi PSD-ul m-a bătut în cap, am uitat să te mai alint în fiecare zi de la 7 la 7. Uite, şi acum nu-mi găsesc cuvintele, gâtuit de emoţie şi de salamul care nu s-a dus pe gât, la gândul că conţine zgârci şi oase moi. Aşa că… vorba lungă, sărăcia omului. Uite ce ţi-a luat taticutu tău, cu ocazia a 5 anişori de când suntem amândoi.

– Iaa, ia să văd, ce mi-ai luat, îşi schimbă imediat expresia feţei soţioara mea, mai rapid cum îşi schimbă cameleonul culoarea.
Şi scot eu mândru de mine şi bucuros că fac bucurie, doi cercei frumuşei din argint, rotunzi. Plus două bobite cu inimioare.. aşa, frumoşi.

Se uită la ei, spărgând seminţe la tv şi îmi zice strâmbând din gură.

– Nu-mi plac, de ce ai dat banii pe ei?

 

Are rost, stimaţi bărbaţi, stimaţi soţi de şotii, să vă mai zic cum plua mea m-am simţit? Imediat m-a năvălit un val de sânge în toată faţa, vedeam negru în faţa ochilor.
Din nou, de dragul căsniciei, m-am retras în altă cameră şi am început să o maltratez în gând. Am închis ochii şi am început să o trag de păr, pumni în gură şi tesle în dinţi, precum se bate coasă. Mărunt şi des.

După ce a căsăpit-o și tuns-o zero ăn gândul meu, am revenit în dormitorul conjugal, nici bucuros dar nici trist, atâta cât să dau de înţeles că sunt oarecum supărat.
Deschid uşa şi o găsesc pe scumpa mea soţioara cu cerceii în urechi, în faţa oglinzii. Bineînţeles, fudula şi mândră de ei.

– Ce zici, pui, îmi stă bine cu ei? Eu zic că da, îmi zice cu un aer drăgăstos. Hai, vino să te pup.

Nu mai comentez. Termin articolul aşa, în coada de peşte, pentru că simt că mă ia nebuneala din nou.

O fi ea vreo cheie, dar trebuie să se potrivească. 😀

7 Comments

  1. Marian

    Da’ , care-i treaba , cui nu i-a cazut bine textul ” scrisorii ” catre Comisia Europeana ? Postarea de azi , parca vad ca va fi considerata misogina pana la Dumnezeu si va dispare si asta , in ciuda eforturilor dumitale de-a drege busuiocul asa incat , mai bine incepe sa scri ceva care sa laude ” neasemuitele noastre tovarase de viata ” si fireste , cateva ode de multumiri partidului si Comisiei Europene care , n-au scos din innapoierea noastra de valahi imputiti >:( 😎 !

    Reply
    1. Lucian (Post author)

      Mariane, nu am cum lauda ceva ce ma freaca la nervi. Cu odele nu le am si de lauda nu prea am ce lauda.
      Nu a cazut cuiva bine si am sters-o. Nah, cu politica nu le prea am. Mi-am expus numai parerea ca rahatul este UE si comisarii ei. Tot cred ca portile Romaniei trebuiau inchise. Asa…ca sunt de moda veche. 😀

      Reply
  2. supravietuire A-Z

    Freud a incercat din rasputeri sa inteleaga femeile si nu a reusit, din cate am auzit nici Dumnezeu nu stie si nici macar eu. 🙁

    Reply
  3. Anonim

    Onorabile buzoian nu uita ca : daca nu exista cineva care sa ” te frece la nervi ” , ajungi s-o freci de unul singur si , nu zic ca-i rau 😉 dar…nici prea bine nu-ti va fi , c-asa spun aia mai batranii ! 😀 😀 😀 Evident aia nu stiu ce spun ca-s deja iesiti din activitate 😀 😀 😀 . UE..nu-i chiar rahat ,dar comisarii ei sant cu adevarat d e rahat caci , oameni mai profund corupti { pardon … LOBBYSTI } parca nici prin Romania n-am mai vazut in secolul asta d e rahat ! Portile Romaniei…au fost inchise dar mai inainte de asta , au patruns prin ele foarte multe din gunoaiele Europei , ca doar nu ti-ai inchipuit vreodata ca pe-acolo vietuiau doar sfinti .Respect deosebit , si-ti doresc sa ai parte de un week-end ceva mai placut decat al meu , ca la mine-n cartier ploua in dusmanie si-i frig , de parca ma aflu la Moscova { fereasca-ma Dumnezeu !!! >:( } si nu in buricul Bucurestiului .

    Reply
  4. Marian

    Onorabile buzoian nu uita ca : daca nu exista cineva care sa ” te frece la nervi ” , ajungi s-o freci de unul singur si , nu zic ca-i rau 😉 dar…nici prea bine nu-ti va fi , c-asa spun aia mai batranii ! 😀 😀 😀 Evident aia nu stiu ce spun ca-s deja iesiti din activitate 😀 😀 😀 . UE..nu-i chiar rahat ,dar comisarii ei sant cu adevarat d e rahat caci , oameni mai profund corupti { pardon … LOBBYSTI } parca nici prin Romania n-am mai vazut in secolul asta d e rahat ! Portile Romaniei…au fost inchise dar mai inainte de asta , au patruns prin ele foarte multe din gunoaiele Europei , ca doar nu ti-ai inchipuit vreodata ca pe-acolo vietuiau doar sfinti .Respect deosebit , si-ti doresc sa ai parte de un week-end ceva mai placut decat al meu , ca la mine-n cartier ploua in dusmanie si-i frig , de parca ma aflu la Moscova { fereasca-ma Dumnezeu !!! >:( } si nu in buricul Bucurestiului .

    Reply
  5. supravietuire A-Z

    Lobby-ul lor se cheama la noi trafic de influenta. Ei sunt platiti pentru asta , ai nostri fac puscarie. Ca asa-s femeile, inteleg si fac legi acum crede capul lor. 😀

    Reply
  6. Lucian (Post author)

    @Supravietuire A-Z. Da, nici Google nu are raspuns concret la „ce vor femeile?”.

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: