Episodul 16 -Flori în casa scărilor

 

La intrare în blocul unde locuiește soră-mea și unde mi-am petrecut 8 ani din viată, locatarii au adus câte o floare în ghivece. Să dea frumos imediat ce deschizi ușa în casa scărilor. Acolo unde sunt cutiuțele poștale, știți voi.  Îi zic, soră-mii..hai, fată, sa punem și noi o floare că ai destule.

Îi căutam un loc florii, astfel încât sa dea bine. Pe lângă mine trec doua puștoaice:

-Da’ cine ești TU, mă întreabă una din ele căutând ceva prin poșetă.

-Da…chiar, confirmă cealaltă puștoaică, mai machiată și vopsită ca cealaltă.

Am rămas surprins un moment, gândindu-mă la anii ce am trăit aici. Gândindu-mă dacă eu am avut vreodată curajul să intreb un străin cine este. Ah, uitasem: În ziua de azi există libera exprimare care probabil așa au înțeles-o domnișoarele.

-Sunt un comunist, zic.

-Nu zău, orăcăie prima, care și-a găsit cheile în poșeta și le învârtea pe degete.

-Da, îi confirm. Sunt un comunist care locuia la apt. 10 când eram de vârsta voastră. Care la vârsta care o aveți acum știa sa dea „buna ziua”, „mulțumesc” și „sărut mâna”. Care se adresa cu „dvs” atunci când intra în vorba cu cineva cunoscut sau necunoscut.

Am trăit aici când mamele voastre nici nu se gândeau să vă aibă. Când cuvântul „glet” pe care te sprijini acum cu talpa talpa piciorului, nici nu exista. Când guma de mestecat pe care o chinui tu în gură acum, era ceva rar. Când Kent-ul pe care il zăresc în buzunarul tău deschidea multe uși. Inclusiv aceluia ce te-a adus pe lume.

-Mă leși, întreabă prima adolescenta ajunsă prematur la vârsta mea, deschizând ușa de ieșire.

Cealaltă a lăsat ușor capul în jos, semn ca mai sunt ceva urme de educație dată de părinți.

Și aia vai mama ei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.