Episodul 13- Excursie la Predeal

Dupa ce am terminat clasa a 6-a, parintii s-au hotarat sa merg sa termin generala la Buzau. Nu ca imi plesnea capul de inteligenta si voiau sa scoata din mine doctor docent. Ci numai ca era sor-mea acolo si ma putea educa in spiritul orasenesc. Plus ca imi faceam buletinul de oras cand implineam 14 ani.

Imediat ajuns acolo, mergem sa ma inscriu la scoala generala nr. 8 din Buzau. Chiar langa gara.

Plecasem din cu medii bunicele daca luam in considerare ca media generala 8 si ceva este o medie cat de cat satisfacatoare. Problema era ca la sat facusem limba Rusa si cei de la scoala 8 erau deja anul 3 de limba Engleza.

Proful de engleza era un om bun. Un barbat trecut de 40 de ani, par carunt si fata botita de trascau. Le avea profu’ cu spirtu’.

Cum eu eram bata la engleza, la ora lui trebuia doar sa copii ce scrie el pe tabla. Nota era pentru caligrafie. Si aveam, de fapt am si acum, un scris un pic mai indescifrabil ca cel de pe retetele eliberate de medici. Scriam cu picioarele, nu alta. Asa ca la engleza, telul meu era sa trec clasa. Cu caligrafia mea si un bidon de 5 kile de vin, se rezolva.

In vacanta de iarna, scoala face o excursie de o zi la Predeal cu toti elevii care vor sa vina. Si cum eram multi elevi, ne impartim in doua tabere. Fiecare tabara era supravegheata de un profesor. Tabara in care eram si eu era supravegheata te proful de engleza si proful de matematica care a tinut sa mearga si el.

La Predeal, coboram din tren. Multime pestrita, copii multi, lume peste lume. Proful de engleza ne aduna in jurul lui si primul obiectiv este sa inchiriem schiuri. Eu atunci le vedeam pentru prima data darmite sa mai schiez. Habar nu aveam cum se incalta.

Problema era ca nu aveam buletin si trebuia sa inchirieze profu de engleza pentru toti cei care au vrut schiuri. Aleg o pereche de schiuri de iti luau ochii. Cu reclama tipatoare scrisa cu rosu pe fond albastru. Ce mai…schiurile celor ce sareau la trambulina la campionatul mondial din Norvegia erau niste jeguri.

Luam schiurile si betele si plecam la derdelus. Urcam si ne pregatim de slalom. Acum mi-am dat seama ca habar nu am cu ce se mananca schiatul.Nenea de la inchirieri ,ca sa isi faca vanzarea, nu ne-a intrebat macar nici ce marime purtam la ghete. Bag piciorul in clapar si constat ca mi-e mic. Belea. Ce fac? Observ ca acei clapari erau prinsi intr-un dispozitiv. Oare daca scot claparii si bag pantofii cu care eram incaltat, merge? Nu radeti, pe timpul odiosului nu toti aveau ghete. Pantofi si ciorapi de lana erau super ok.

Nu a mers sa prind pantoful in dispozitiv si nici nu am mai putut prinde claparii la locul lor. Asa ca ii tinam in brate. Imi luasem adio si de la slalom si de la ce am mai vazut pe la tv-ul pe lampi. Savulescu, care imi urmase exemplul, la fel.  Asa ca stam pe margine cu proful de engleza si ne mai dadeam pe pantofi.

La un semn, deschisa-i calea, profu ne cheama mai deoparte. Scoate din traista un bidon de 3 litri plin ochi cu vin.

-Luati baieti si gustati si voi. E frig…ne mai incalzeste. De necaz, iau si beau. Si Savulescu.

Urmeaza sa vizitam nu stiu ce cabana. Acum, pe langa schiuri, bete si clapari trebuia sa duc si traista profului. Unde era si bidonul de vin. Gasca era inainte si noi la 50 de metri in urma. Mai opream sa gustam din vin. Distanta fata de restul se marea.

Din popas in popas pana la cabana, observ ca nu mai am un clapar. Belea. Ce facem? Ne intoarcem sa il cautam. Si din nou popas, un gat de vin si  continuam sa cautam claparul. Nu l-am gasit. In schimb pot spune ca ne-am imbata bine toti trei, Si mi-am pierdut si al doilea clapar.

Clar, nu mai facem nimic, mergem dupa ceilalti, la cabana.

Unde-i cabana? Pai….habar nu avem, asa ca ne-am asezat pe o bancuta acoperita si ii asteptam pe ceilalti sa vina. Vinul se terminase  Se amurgea si ceilalti inca nu se intorceau.

Hotaram sa mergem inapoi. Ceilalti erau deja la locul de intalnire, veniti de la cabana pe alt traseu. Tocmai se pregateau sa trimita o echipa de salvare dupa noi. Trenul cu care venisem si trebuia sa ne duca la ora H inapoi, avea deja intarziere din cauza noastra.

Mai intai trebuia sa mergem la magazinul de schiuri sa le dam inapoi. Clapari…p**a. Am rezemat schiurile la intrare si am fugit la tren. M-am amestecat cu ceilalti sa nu ma gaseasca proful de engleza ca era jale. Pentru orice piesa de schi pierduta trebuia achitata pe loc o amenda. De-aia fugisem. Amenda a achitat-o proful, ca doar cu buletinul lui au fost inchiriate schiurie.

Ascuns in tren, printre ceilalti, ajungem in Buzau. Ma dau jos din tren, nici la apel nu am stat. Direct acasa.

Cand a inceput scoala, toate bune si frumoase pana la ora de engleza. ..control la caligrafie. Nota 2, la loc in banca.

Dupa aceea am auzit ca proful  era foarte suparat pe mine. Platise 50 de lei (bani multi atunci) pentru perechea de clapari pierduta. Mi-am scos media apoi, cu ajutorul a 5 litri de vin de butuc. Vin adus tocmai de la mine de la tara.

De atunci, am renuntat definitiv la schiuri si la ideea ca vreodata voi castiga campionatul mondial de sarituri la trambulina. Am ramas la vechii pantofi cu talpa de plastic care alunecau al dracu de bine pe zapada. Macar nu am ce pierde la ei. Doar sireturile.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *