Episodul 11- O noapte in cimitir

Uitandu-ma pe internet observ ca tineretul din ziua de azi sunt interesati cat mai mult de filme horror, muzica horror…viata horror. Ceea ce mi-a adus aminte de o scena horror pe care am sa incerc sa vi-o povestesc.

Cimitirul se afla undeva la marginea satului chiar unde locuieste Mihai Rosu, peste drum.

Mi-aduc aminte ca la o inmormantare am fost rugat sa fac parte din echipa de gropari aleasa pentru acel „eveniment”. La ora 7 dimineata, 4 barbati printre care si eu, inarmati cu lopeti si cazmale intram pe poarta cimitirului. Niciodata nu am fost atras sa intru in cimitir. Chiar ziua sa aprinnd o lumanare mortilor mi se facea pielea ca de gaina.

Zi de toamna tarzie. Norii stateau ingramaditi semn ca in curand va incepe ploaia. Incepem a sapa groapa. Trebuia terminata pana la ora 12 cand sosea alaiul mortuar. Lucrul a decurs normal fara nimic special.

La ora 12 primim vestea ca nu se mai ingroapa mortul in acea zi, sunt probleme cu certificatul de deces iar popa nu voia sa ingroape mortul pana cand nu avea dovada scrisa ca mortul…e mort. Parca nu-l avea in fata lui, dovada vie. Macar il putea intepa adanc cu un ac sa se convinga ca e mort de-adevaratelea. Sau sa-l muste de oua.

Obiceiul spune ca atunci cand groapa e sapata, trebuie pazita pana soseste mortul la groapa. Nu am inteles nici pana acum de ce. Probabil sa nu cada vreo baba sau mai stiu eu cine in ea. Atat mai lipsea. Ne trezeam cu satul la stiri. Nu-i frumos! 😀

Ramane ca doi sa pazeasca groapa pana se insereaza si apoi eu si cu Mitica Raspalau sa o pazim pana a doua zi.

Deja mi se facuse pielea de gaina si cautam o scuza sa scap. Mi-am scos fesul din cap. Incepuse deja sa ploua si poate, poate raceam sa am un motiv sa nu stau noaptea in cimitir. Dar nu am racit iar seara m-am prezentat sa schimb garda nationala.

 

Noapte. Ploaia se oprise si era o liniste de ne tiuiau urechile. Aveam inima cat un purice si stateam aproape lipit de Mitica Raspalau care se pare ca nu dadea doi bani. Incerc sa deschid o conversatie sa imi mai revin la normal.

-Nea Mitica, uite bre ce de morti aici. Asta din apropiere are ceva ani. Oare o fi putrezit de tot?

Nea Mitica mi-a simtit frica. Poate a vrut sa imi ridice moralul sau poate a vrut sa ma sperie mai tare, zice:

-Bunica mea e moarta de 100 de ani. Stii ca se face parastas cu dezgroparea cadavrului sau ce a mai ramas din el? Ei, parintii mei mi-au spus ca dupa 20 de ani de cand au bagat-o in mormant, au dezgropat-o si nu putrezise deloc.

Mama… am inghetat. Zic in sinea mea, baba asta e inca intreaga si acum pesemne.

-Acum 15 ani, continua Mitica, am dezgropat-o din nou. Abia daca incepuse a putrezi.

-Hai bre nea Mitica, zic, ca ma apuca atacul de panica acuma si ma cac pe mine.. Cum dracu sa nu putrezeasca dupa 100 de ani bre?

-Hei, nu stii. Unele lucruri nu putrezesc deloc. Tataia era putred tot, numai galosii cu care era incaltat erau noi-nouti.

 

Nu stiam cat este ceasul. Nu aveam ceasuri de mana sau telefoane mobile ca acum. La un moment dat se aprinde lumina afara la Mihai Rosu. Iese nepasator pe prispa casei, obisnuit cu cimitirul de langa el si foarte, foarte sigur ca mortii nu ies din morminte. Si se pise direct de pe prispa casei undeva in flori sau ceapa, ce mai avea el acolo.

Nea Mitica nu are ce face si striga din cimitir:

-Nu ti-e rusine, bai porcule, acolo te pisi?

Si unde am inceput eu a rade in hohote si cu ecouri direct din cimitir. Eliberat de frica cimtirului, radeam in nestire ca un om nebun.

Fratilor, dragii mei…Mihai a inghetat. Pur si simplu a intepenit in picioare fara a schita niciun gest. Dupa cateva momente, usor, s-a lasat in genunchi.

Am alergat la bietul om. Nu mai avea mult si il bagam in pamant si pe ala. L-am imbarbatat, l-am tinut de vorba pana si-a revenit.

 

De atunci cred ca Mihai merge la wc-ul din fundul gradinii, poa’ sa ninga, poa’ sa ploua.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.