De la moară la păduchi lați

Să nu ignorăm paduchele lat. O fi și el creatura lui `mnezo dar ăsta face mișto mai mult ca toate.

Păduchele lat este probabil cel mai nenorocit parazit posibil. Există multe posibilități de a scăpa de el, însă tot reușește să existe. Să supraviețuiască și să terorizeze.

Îmi aduc aminte că trebuia să merg la moara din comuna alăturată. În vremurile acelea  cu căruța trasă de cai. Pentru siguranță, mergem în convoi, 3-4 căruțe una după alta.

La moară…aglomerație de căruțe venite din toate satele și comunele. Nu aveam șansa să măcinăm în acea zi. Ne înscrim la rând și nu rămâne decât să așteptăm.

Timpul trecea greu…moara se strica cam des și șansele de a ne întoarce acasă în aceeași zi erau slabe.

Un tip care aștepta și el ne zice:

-Băi băieți, dacă nu intrați la moară în seara asta, puteți hrăni caii și mergeți la mine să stați peste noapte.

Inițial nu am vrut. Însă la rugămințile lui Iulian (consăteanul meu) am acceptat. Mai ales că tipul avea „chef” acasă.

Și iată-ne la majoratul surorii acelui om de bine care nu ne-a lăsat la greu. O băuturică, o chiftea, o atenție. Și fete multe. Mă cherchelisem binișor și începusem a flirta.

După flirt a urmat sex, bineînțeles.

Spre dimineață ne întoarcem la moară. Nu a durat prea mult, am măcinat și ne-am întors acasă. Chestia e că după câteva zile am observat că mă mânca rău jos. Am dat vina pe vreo iritație, însă uitându-mă mai atent, am observat creatura de care v-am scris mai sus. Sau creaturile, că erau mai multe.

Am tăcut. Și m-am sărpinat în continuare. Pâna când m-am întâlnit din nou cu Iulian. Ăsta mergea de parcă era teleghidat. Îl mânca și pe el săracu și nu voia să duca mâna să se scarpine.

-Ce-ai pățit mă?

-Măi, Lucică…de când am venit de la Turcoaia mă scarpin într-una.

-Și io la fel fel, mă. Ce facem?

-Eu zic să-i dăm cu motorină poate scăpă de ei.

Zis și făcut. Ne-am dezbrăcat și ne-am spălat cu motorină. De la călcâie și până în vârful capului. De atâta timp se inmulțiseră și erau peste tot. În părul de pe picioare, de pe piept și chiar în sprâncene.

Ne mânca și ne ustura motorina de ne pișam pe noi. Mai lipsea să aprindem și o țigară, și mureau toți. Și lățeii dar și noi.

Într-un exces de furie, Iulian și-a turnat toată sticla de motorină în cap.

 

Nu știu dacă motorina a avut efect la Iulian, insă când am ajuns acasă m-am ras total. Jos, pe brațe, pe picioare si piept. Și așa am scăpat de aceste creaturi nenorocite care mă mancau la propriu.

În ziua de azi sunt diferite șampoane și uleiuri. Noi am făcut-o cu motorină deoarece în acele vremuri nu erau soluții clare împotriva acestui terorist. Și ca atare am încercat să descoperim noi un tratament.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.