Boala lui Calache- Adevăr sau ficțiune?

Nooo, să atacăm şi boala lui Calache. Cine-i Calache şi cum a rămas în istorie, bietul de el?
Începem cu un banc:

La un spital de psihiatrie vine inspecţia. Se prezintă primul pacient, care bâțâia mâna dreaptă.
– Ce are, întreabă inspectorul.
– Boala lui Calache.
Bun, următorul. Asta bâțâia piciorul stâng, îl legănă şi îl ridică până mai sus de cap.
– Asta ce mai are, întreabă inspectorul.
– Tot boala lui Calache.
Următorul. Intră al treilea pacient… bâțâia din mâini, din picioare, din toate încheieturile.
– Asta tot boala lui Calache are, întreabă inspectorul.
– Aaa, nuu, dom inspector! Asta-i Calache.

Boala lui Calache însă, nu e asociată cu nicio boală, cu nicio bâţâituri sau durere. Este rezultatul unei întâmplări datate cu mult timp în urmă, pe vremea otomanilor. Puteţi căuta povestea pe internet sau, dacă nu vă plac articolele lungi, să citiţi în continuare despre această cruntă boala.

Boala lui Calache, începe în secolul XVII, cu Mihalache, tatăl lui Calache. Un om sărac dar cu mintea iute. Cu o brumă de bani, s-a hotărât să-şi deschidă un han la drumul mare şi să izbândească în viaţă. Hanul găzduia boieri mari, fete alese, familii înstărite. Afacerea lui Mihalache mergea brici, iar după nu mult timp acesta a adunat o avere considerabilă. Mai departe s-a hotărât să-şi ridice un conac boieresc. De acum încolo, boierii mari, cu tot cu familie erau invitaţi la conacul boieresc al lui Mihalache. Anii au trecut, Mihalache se îmbogăţise până peste cap, îşi cumpărase pământ foarte mult şi câteva sate. Hanul era, acum, doar pentru oamenii de rând. Mihalache îmbătrânise şi se gândea să lase tot unicului fiu Calache. Mai mult, să-l introducă undeva în conducerea țării. Dacă reușea, putea muri liniștit.

Calache asta, era învăţat numai în puf. Toată ziua dormea, mânca şi dormea. Și din nou de la capăt, dormea şi mânca şi se uită la filme XXX. Pardon, asculta muzica lăutărească, că deh, avea trupă cu viori şi ţambal. Mihalache tatăl, însă, se gândea cum naiba să-l bage în lume şi pe putoarea de fii-su, care toată ziua tăia frunze la câini. Curgea lenea pe el, nu alta.
Într-o seară, auzise la invitaţii săi din conac că se căuta om pentru domnia ţării. Şi cum toţi boierii erau de acum bătrâni… se caută un boier tânăr cu forţe proaspete. Mihalache a văzut că i s-a ivit ocazia. A luat cuvântul:

– Stimaţi concetăţeni! Grrr… În fruntea ţării trebuie pus un tânăr. Cu forţe noi, cu gândire pe măsură, descurcăreţ şi atent cu toţi boierii de faţă şi cu plozii acestora. Cred că cel mai potrivit ar fi fiul meu, Calache. Ştiţi că eu am fost întotdeauna atent şi corect cu domniile voastre, cu toţi boierii.

Stau ăştia, se gândesc… da, Calache ar fi cel mai potrivit.
Îl iau pe Calache şi îl duc să-l facă preşedinte. Dar, după cum ştim, Calache nu ştia nimic în afară de dormit, mâncat şi futut. Aşa că după numai două săptămâni l-au dat afară şi s-a întors ruşinat la tatăl său.

Iată, istoria adevărată a bolii lui Calache. Iată răspunsul la întrebarea „Dar ce are, dragă soţul tău? Nu-l văd bine! – Eee, are boala lui Calache.” Adică nu are nimic. Stă, mănâncă, doarme şi fute.

Recunoaşteţi pe cineva din poza de mai sus care suferă de boala lui Calache?